duminică, 22 iulie 2012

Inflaţie dureroasă (după Costel Zăgan)

Eu
chiar

rog

Să-mi
crească
coarne
Şi
zilnic
Le
ud
locul
Rugă
peste
rugă
Degeaba
însă
Părul
cade
ca
merele
coapte
Şi
iar
ud
locul
Coarne
sterpe
şi
regrete
Doamne
Iartă-mi
îndrăzneala
speriată
N-am

pot
să-mpung
NICIODATĂ.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O STROFĂ DE ETERNITATE

 Eu barbarul din oglindă eu ca Hanibal la poartă aștept Roma să mă-nchidă într-o operă de artă COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE