CIUDATA DEZASIMILAŢIE A CUVÂNTULUI

Deşi sunt

mâncarea preferată

a

visului meu

Totuşi

în

virtutea

lanţului trofic

al

singurătăţii

Mă-ntreb

Oare

ca să pot visa

Ca să pot ajunge

la

propriul meu vers

Trebuie

chiar trebuie

Să-nghit

întregul

Univers

Iată

mănânc

şi

munţii cântă

Ia

mai ia câteva stele

Dar Doamne

astea-s versurile mele

Nu-i nimic

mănâncă

Mănânc

şi

viermii râd 

Ha-ha-ha

Poftă bună

eşti de-al nostru

Nu se poate

sunt bărbat

Întocmai 

colega

Te-am mâncat

Costel Zăgan, Ode gingaşe