Deşi sunt
mâncarea preferată
a
visului meu
Totuşi
în
virtutea
lanţului trofic
al
singurătăţii
Mă-ntreb
Oare
ca să pot visa
Ca să pot ajunge
la
propriul meu vers
Trebuie
chiar trebuie
Să-nghit
întregul
Univers
Iată
mănânc
şi
munţii cântă
Ia
mai ia câteva stele
Dar Doamne
astea-s versurile mele
Nu-i nimic
mănâncă
Mănânc
şi
viermii râd
Ha-ha-ha
Poftă bună
eşti de-al nostru
Nu se poate
sunt bărbat
Întocmai
colega
Te-am mâncat
Costel Zăgan, Ode gingaşe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu