ÎN CEA MAI BUNĂ DINTRE LUMI

 Când ca şi speranţă dusă

domnilor eu tac în rusă

câinele mă latră în engleză

doar aşa de antiteză

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

MORALA LUPULUI SĂTUL DE TOATE

Servesc copilăria îi execut toate

ordinele şi capriciile întocmai de 

dimineaţa până iarăşi dimineaţa

şi când dorm şi când iubesc

 şi mai ales când visez

voinţa mea-i pre limba copilăriei

şi când tac tot pe ea o ascult

bătrâne

spre posteritate fuga marş

n-ai înţeles culcat

iluzii pierdute la joasă înălţime

drepţi

se intonează imnul trei iezi cucuieţi

şi-acum urlă

ajunge

marş la loc

Costel Zăgan, Poezii de trezit copilăria

DESTIN LA ORDIN

Marş în amintire
marş în viitor
o să-aştept cred Doamne
ordin şi să mor

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

PUSĂ UNEORI PE RELE

Poezia-i un câmp minat cu stele

Costel Zăgan, Universuri paralele

NOAPTEA CA O EREZEI SUSPENDATĂ

Mai ales dimineaţa poetul e inconfundabil

Atunci durerea-l  face să dea  tot ce are

mai frumos în el Şi lumina ce-o simte

izbucnind din toţi porii Aruncă lumea dintr-un 

vis în altul Dragostea rămâne însă cel mai

 tandru mijloc de locomoţie Iubind

putem ajunge oriunde Poetul nu-şi nime

reşte însă niciodată muza Mereu şi

mereu se trezeşte în visul celălalt

Frumoaso opreşte odată noaptea asta

că vreau să cobor

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

COMANDA-I LA POET

Copilăria n-are cum să fie o mască

aduc mărturie acest poem cine s-a

copilărit o dată seamănă c-un munte

până la urmă va atinge cerul

cât despre Dumnezeu

merge desculţ numai printre tainele 

copilăriei în rest cred că doar un nebun

ar putea să vadă în oglindă

revolverul lui Tristan Tzara

atenţiune atenţiune atenţiune

copilărie comanda la mine

salt înapoi

Costel Zăgan, Poezii de trezit copiii

AUTOPARODIE

Costel Zăgan nu mai rezistă

de dimineaţa până seara

de-i lumea veselă sau tristă

pe toţi-i-ntreabă unde-i ţara

De dimineaţa până seara

mai rău e domnilor ca râia

prin vene-i curge iar cerneala

când scrie că iubeşte România

Mai rău e domnilor ca râia

de-i lumea veselă sau tristă

aceasta-i pentru el filosofia

Costel Zăgan nu/mai rezistă

De dimineaţa până seara

pe pâine îşi serveşte ţara

Costel Zăgan, CEZEISME II

MOARTE(A) LA PRIMA VEDERE

Oglinda Doamne e bolnavă
acesta nu e chipul meu
chiar amintirea ca o sclavă
mi-arată că stăpân sunt eu

Acesta nu e chipul meu
e poate partea nevăzută
un chip pierdut de Dumnezeu
şi-adus aici doar la derută

E poate partea nevăzută
chiar amintirea ca o sclavă
de la distanţă mă salută
oglinda Doamne e bolnavă

Şi-acesta-i însă chipul cui
lua-l-ar mama dracului

Costel Zăgan, CEZEISME II

ZERO PATRU

Scriu

sumar

N-am organ

pentru

toate

tăcerile multiple

Costel Zăgan, Jurnal de rouă

ZERO TREI

Parc-aş fi

umbra

Păsării Phoenix

Când mă văd

Toţi

o

ard

cenuşiu

Costel Zăgan, Jurnal imaginar

ZERO DOI

Copil

la

masa tăcerii

Se-aude

crescând

Costel Zăgan, Jurnal imaginar

BLÂND CA O JUCĂRIE

Somnul păi somnul copiilor nu ştiu cum

să vă spun dar este sfânt intangibil aş putea zice

cum este îngerul de pază pentru fiecare

dintre noi uite eu cred că şi cuvintele au câte-un

înger vreau să spun că ar cam trebui 

să avem grijă cum deschidem gura

cel plecat călător se numeşte iar cine

se întoarce oaspete al amintirii va fi de 

pildă şi eu încep să văd copilăria prin

ochii unui tată însă nu-mi dau seama dacă

vreun copil într-adevăr mă vede

şi pe mine sau vede numai jucării

mi-e somn cât de blând poţi să fii Doamne 

Costel Zăgan, POEZII DE TREZIT COPILĂRIA

ZERO UNU

Visez

Altă dovadă

că mor

n-am

Costel Zăgan, Jurnal imaginar

PREMIU

• Premiu special "EXPRESIA IDEII"
  
  CLANDESTIN PRIN COPILĂRIE
  Copiii întorc istoria pe dos caută
  se caută printre visele oamenilor mari
  nu pricep ce-au vrut să facă aşa departe de casă
  în împărăţia copiilor nu-i nevoie de cuvinte aici
  toţi se înţeleg zâmbind cuvântul mamă-i singura
  fiinţă vie rege şi copil prin cuvântul mamă trec
  toate cuvintele lumii cuvântul mamă
  îi şterge şi lui Dumnezeu fruntea oameni
  buni istoria mai are o şansă ridicaţi-vă-n
  picioare se naşte un copil
  
  Costel Zăgan, Poezii de trezit copiii

  — cu Costel Zăgan.

  

Inflaţie dureroasă (după Costel Zăgan)

Eu
chiar
mă
rog

Să-mi
crească
coarne

Şi
zilnic

Le
ud
locul

Rugă
peste
rugă

Degeaba
însă

Părul
cade
ca
merele
coapte

Şi
iar
ud
locul

Coarne
sterpe
şi
regrete

Doamne

Iartă-mi
îndrăzneala
speriată

N-am
să
pot
să-mpung

NICIODATĂ.

parodie de Girel Barbu după Costel Zăgan

COPILĂRIA ARE GRIJĂ DE DUMNEZEU

Cum aş putea să-mi uit leagănul

de unde l-am văzut prima dată pe tata

lumina-i respiraţia lucrurilor

nu ştiu alţii cum sunt

dar sufletul meu seamănă din ce în ce

mai mult cu Ion Creangă

amintirile sunt ca un bloc-turn la fiecare

etaj alt cer altă iarbă

iată

şi la această înălţime cuvintele m-au ajuns

din urmă dacă vrei să-l mai vezi pe Dumnezeu

taci şi zboară

Costel Zăgan, POEZII DE TREZIT COPIII

EREZIE NULĂ SAU FRUCTELE OGLINZII

M-am împăcat cu ideea Nu sunt

urmaşul Romei Zamolxis m-a învă

ţat latina direct de la greci Panthe

onul din Carpaţi Aşa strigă după 

mine  nebunul satului Poţi să ştii de

unde are informaţia De multe ori 

i-am făcut semn că-l înţeleg Şi când

a fost bolnav l-am înlocuit fără nicio 

problemă Consătenii mei nici n-au 

observat diferenţa Ori poet ori nebun

aceeaşi făină se macină la moară Azi

e rândul meu să strig Hei tu Pantheonul

din Carpaţi Ai putea să taci măcar o 

clipă în limba română Hai că nu doare

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

PRO POESIS

Să fac gargară cu tăcerea
să-nchid urchea să n-aud
să dau cu limba unde-i mierea
împinsă de la nord la sud

Să-nchid urechea să n-aud
să merg pe valuri dacă pot
şi cerul să-l întind că-i ud
să strâng nimicul c-a dat rod

Să merg pe valuri dacă pot
să iau cu limba poftim mierea
să-mi dau şi palme asta-i tot
când faci gargară cu tăcerea

Şi dacă vreau să mă închid
să înfloresc chiar lângă zid

Costel Zăgan, CEZEISME II

TATA

Moartea nu-i gata

Costel Zăgan, Universuri paralele

CLANDESTIN PRIN COPILĂRIE

Copiii întorc istoria pe dos caută

se caută printre visele oamenilor mari

nu pricep ce-au vrut să facă aşa departe de casă

în împărăţia copiilor nu-i nevoie de cuvinte aici

toţi se înţeleg zâmbind cuvântul mamă-i singura

fiinţă vie rege şi copil prin cuvântul mamă trec

toate cuvintele lumii cuvântul mamă 

îi şterge şi lui Dumnezeu fruntea oameni

buni istoria mai are o şansă ridicaţi-vă-n

picioare se naşte un copil

Costel Zăgan, Poezii de trezit copiii

BLESTEMUL CA ULTIMATUM

Pe tarabă se întinde

ţara noastră ca merinde

Nu mai au ce să mai vândă

ne-au găsit altă osândă

Vând şi cerul vând şi steaua

şi-ar vinde din aer neaua

Roua bună-i la mezat

şi istoria la pat

Niciun lucru nu e sfânt

la prostie stăm la rând

Strigă Ştefan DEŞTEPTAREA

ecoul ridică marea

Dar românul parcă-i mort

nu se scoală vai nici copt

Vine unul pleacă altul

că-i adâncul sau înaltul

Asta ni-i filosofia

LUA-O-AR DRACU` ROMÂNIA

Costel Zăgan, Doine de (s)pus la rană

TEXIST

De ce Doamne n-aş fi trist

Costel Zăgan, Universuri paralele

CARE MOROMETE NU S-AR ÎNTOARCE

O clipă ţăranul îşi întrerupe oftatul

domnilor păi altfel plătesc eu statul

Costel Zăgan, Distihuri rebele

TĂCERE-N DOI

Ce poezie frumoasă eşti iubito

te-aş învăţa pe dinafară

dar mă încurc mereu la sâni

cuvintele au muguri pe la ţară

Ţi-aş învăţa pe dinafară

şi părul şi gâtul şi buricul

şi încotro nemaiavând de primăvară

aş recunoaşte c-am descoperit nimicul

Ce poezie frumoasă eşti iubito

şi eu ce norocos am fost

când tăcerea am zdrobit-o

şi-am priceput că toate au un rost

Şi aia şi aceasta şi aceea

ce chestie perfectă e femeia

Costel Zăgan, CEZEISME, 2008

VORONEŢUL DINTRE CUVINTE

Sunt nebun după Carpaţi

mă înnebuneşte valul

am în suflet mii de waţi

când la buze duc cavalul

Mă înnebuneşte valul

marea cât ar fi de neagră

sus la stele are malul

ci cu mine este-ntreagă

Marea cât ar fi de neagră

are-n suflet mii de waţi

când pe valuri o să meargă

de-s nebun după Carpaţi

Mai înnebunesc albastru

în chilia mea de astru

Costel Zăgan, CEZEISME II

Cenaclu literar Costel Zăgan, Poezie: Tăcere enciclopedică

Cenaclu literar Costel Zăgan, Poezie: Tăcere enciclopedică

Citat de Costel Zagan despre Aforism: Primavara si ecoul e verde!

Citat de Costel Zagan despre Aforism: Primavara si ecoul e verde!

EPISTOLA LUI ŞTEFAN CEL MARE

Pentr-un blid vai de merinde

ţara astăzi iar se vinde

Pentr-un boţ de mămăligă

din mormânt Ştefan ne strigă

Moldoveni de peste tot

să le-o dăm iar peste bot

Că tot cară şi iar cară

de ne-au făcut de ocară

Că ne-au scos vai la mezat

şi-al copiilor scuipat

Şi ne-ar vinde de-ar putea

şi roua de la cişmea

Ca toamna când s-o culeagă

zădărnicia-i întreagă

Ca puful de păpădie

tot mai cald o să ne fie

Cât o fi iarna de lungă

brânza lunii să ne-ajungă

Şi-o să vină primăvara

când o face brânză cioara

Şi ne-o da miere cioroiul

hai pe cai tătari şi roiul

Costel Zăgan, Doine de (s)pus la rană

ŞI-ACUM POFTIŢI

În grădina cu nervii înfloriţi

Costel Zăgan, Universuri paralele

EUFONIE PARADOXALĂ

  Cine în afara iubirii ar avea destulă

delicateţe să poată trezi un copil soarele

se rostogoleşte de la o noapte la alta

la fel de înflăcărat la fel de jucăuş

Doamne cum să atingi epiderma cerească

a copilăriei decât c-o mângâiere cu fluturele

unui sărut cu lacrimile gemene ale unei mame

sufletul nu se poate hotărî cele două

braţe Denis şi Laurenţiu cele două speranţe

gemene Laurenţiu şi Denis ridică viitorul

în dreptul ochilor orizontul se întinde

de la un capăt la altul

ca un fluture

ca un surâs 

poezie de Costel Zăgan din Poezii de trezit copiii (10 iulie 2012)

POEM DE SUS

Ai ochii

indecent

de

albaştri

iubito

Parcă

însuşi cerul

şi-ar fi

dezbrăcat norii

în

lacrimile tale

arteziene

Costel Zăgan, Hiperbole blitz, 2005

CREZ POLEMIC

Domnule Eminescu

Sunt un epigon

al

melancoliei Dumneavoastră

Nu sunt demn

de

suferinţa strămoşilor

Nu sunt apt

pentru

fericirea urmaşilor

Ezit

între

două

singurătăţi

Costel Zăgan,Hiperbole blitz,2005

(NE)MURITOR OCAZIONAL

Ca-ntr-o rană deschisă

privesc în oglindă

oare câte vise

stau în mine la pândă

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

***

Căprioară zău în blugi

păi de-aia fă împungi

toată ziua bună ziua

baţi stele să umpli piua

Costel Zăgan, Ia catrenul , neamule !

CIUDATA DEZASIMILAŢIE A CUVÂNTULUI

Deşi sunt

mâncarea preferată

a

visului meu

Totuşi

în

virtutea

lanţului trofic

al

singurătăţii

Mă-ntreb

Oare

ca să pot visa

Ca să pot ajunge

la

propriul meu vers

Trebuie

chiar trebuie

Să-nghit

întregul

Univers

Iată

mănânc

şi

munţii cântă

Ia

mai ia câteva stele

Dar Doamne

astea-s versurile mele

Nu-i nimic

mănâncă

Mănânc

şi

viermii râd 

Ha-ha-ha

Poftă bună

eşti de-al nostru

Nu se poate

sunt bărbat

Întocmai 

colega

Te-am mâncat

Costel Zăgan, Ode gingaşe

CA UN TRANDAFIR

Duc pistolul la tâmpla încărcată cu amintiri

Costel Zăgan, Universuri paralele

ARS MORIENDI

Învaţă să mori fără profesor

e şansa ta

De repetat

repetă numai nemuritorii

Noi

ceilalţi

murim

Gălăgios şi mediocru

Costel Zăgan, Hiperbole blitz, 2005

FALIMENTUL ISTORIEI

Istoria domnilor este o caricatură

Însuşi Dumnezeu iată-I şomer

să tac dracului totuşi din gură

îmi zic sprijinindu-mă de cer

Însuşi Dumnezeu dacă-i şomer

dracul l-a pus să-şi vândă raiul

ceva de la Apocalipsă totuşi mai sper

să nu se mai ţină de noi ca scaiul

Dracul m-a pus să visez raiul

cum aş putea să tac din gură

când văd şi-n ochiul Creaţiei paiul

şi-nţeleg că totu-i o caricatură

Şi chiar Dumnezeu ultimul şomer

şi-a închis prăvălia şi-a fugit din cer

Costel Zăgan, CEZEISME II

Cenaclu literar Costel Zăgan, Poezie: Ca un trandafir

Cenaclu literar Costel Zăgan, Poezie: Ca un trandafir

NU SUNT FIUL TĂCERII

Despre patrie nu pot spune nicicând

a fost odata ca niciodată o ţară

gura de rai m-a-nvăţat primul cuvânt

din limba română nu mă poate da nimeni afară

Cum să fie odată ca niciodată o ţară

nu m-am născut la tăcere în braţe

pe cei care tac tăcerea-i omoară

pe mine tăcerea n-o să mă-nhaţe

Nu m-am născut la tăcere în braţe

gura de rai m-a-nvăţat primul cuvânt

n-o fi şi viitorul un joc de paiaţe

despre patrie pot spune oricând 

Mamă şi fiică mi-e ţara

şi ard pentru ea în iubire ca para

Costel Zăgan, CEZEISME II

CHEIA SOL A FOII ALBE

Orice carte este-o boală

orice carte este-un leac

din nesimţire te scoală

chiar dac-ai dormit un veac

Orice carte este-un leac

ce te vindecă de moarte

clipe ai avut doar vrac

înc-un pas şi eşti departe

O şi dincolo de moarte

din neimţire te scoală

sufletu-l pune deoparte

orice carte este-o boală

Orice carte este-un leac

doar scriind eu pot să tac

Costel Zăgan, CEZEISME II