joi, 27 iulie 2017

DOINĂ DE FOC ȘI PARĂ

Iubirea-i un câmp minat
că-i femeie că-i bărbat

Trece valul vine steaua
și-ncepe iarăși beleaua

De se bat munții în cap
după mine-n tine sap

Cade cerul sub brăzdar
și m-ajung din urmă iar

Se-aruncă în cer vulcanul
focul împietrind zăganul

Costel Zăgan, DOINE DE (S)PUS LA RANĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O STROFĂ DE ETERNITATE

 Eu barbarul din oglindă eu ca Hanibal la poartă aștept Roma să mă-nchidă într-o operă de artă COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE