Copil încoronat cu lauri de foc-
Așteaptă viespile de aur;
Surorile din trecut își fac loc,
Și vin, coridă fără taur!
De saltă copilul din copilărie,
Dar florile cad secerate;
Și totul cade, vai, fir-ar să fie,
Și cine, totuși, nu mai cade?
Or fi deci îngeri cele două?
Aripi dacă au, însă cu ghimpi-
Din cuvinte parcă iese rouă-
Dar buzele pe ce le schimbi?
Numai mâinile abia l-ating
Când genele uite coboară;
Și pielea-ți pare, zău, un ring-
Însă păduchii n-au hotară!
Lenea urcă, totuși, ca un vin:
Armonia pare dusă în delir;
Ce copil de daruri, iată, plin-
Cu ochii mari, o, cât un cimitir!
Traducere imaginară de Costel Zăgan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu