Depărtarea nu salvează totul Doar o anumită
perspectivă îți strânge inima ca într-un clește
A fi tânăr încă nu-i o amintire Deși toate lucru
rile se deplasează în mare grabă spre trecut Lă
sându-te singur în balta prezentului Băi de nămol
te prăjești la soarele cel negru al melancoliei emi
nesciene Însă toți inclusiv cititorii știu că nu se mai
poate Tu te mândrești că arăți ca un drac și jumă
tate înger Și unul din doi zboară Iar tu n-ai habar
care Și te târăști mai departe
spre
viitor
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu