duminică, 2 octombrie 2016

TRUPUL DOAMNE MI-A ÎNNEBUNIT

A plecat mâna de-acasă
piciorul e-n deplasare
nasului însă nu-i pasă
conștiința nu mă doare

Piciorul e-n deplasare
o ureche nu m-aude
simțurile toate-s călare
patimile toate-s ude

O ureche nu m-aude
limba tace-n altă limbă
umbra iarăși se ascunde
fața zilnic mi se schimbă

Sufletului însă nu-i pasă
că nici el nu dă pe-acasă

Costel Zăgan, CEZEISME II


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O STROFĂ DE ETERNITATE

 Eu barbarul din oglindă eu ca Hanibal la poartă aștept Roma să mă-nchidă într-o operă de artă COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE