FEATURIG POST

Deși unii mă contestă, eu îi aprob. Costel Zăgan, INVENTEME

EREZIA ÎNDEPĂRTĂRII

Depărtarea nu salvează totul Doar o anumită

perspectivă îți strânge inima ca într-un clește

A fi tânăr încă nu-i o amintire Deși toate lucru

rile se deplasează în mare grabă spre trecut Lă

sându-te singur în balta prezentului Băi de nămol

te prăjești la soarele cel negru al melancoliei emi

nesciene Însă toți inclusiv cititorii știu că nu se mai 

poate Tu te mândrești că arăți ca un drac și jumă

tate înger Și unul din doi zboară Iar tu n-ai habar 

care Și te târăști mai departe

spre

viitor

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

EREZIA AMINTIRII DESPRE VIITOR

În ochii amintirii mi-am văzut și viitorul

Dezastru total război cu toată lumea Ră

nit pe toate fronturile Răni din cap până-n

picioare Singura scăpare copilăria Însă ea-i

deja înregistrată cu acte în regulă nu glumă

la obiecte pierdute pentru totdeauna

Doamne

Doamne

Îndepărtează viitorul

de 

la

gura

mea

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

Suntem prizonierii istoriei forma politica a memoriei. - citate Societate

Suntem prizonierii istoriei forma politica a memoriei. - citate Societate

REPLICI

Hai urâto sărim gardul

să schimbăm odată cardul

lumea să înnebunească

de prostia omenească

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON JUAN

UN PĂTRAR DE LUNĂ MAI TANDRU

E

noapte

Luna

se

dezbracă

iar

În

patul

meu

Doamne

N-ai

o

insomnie

mai

confortabilă

Costel Zăgan, POEME INFRACȚIONALE

POEM AMBULATORIU

 Taxa pentru amintire

pentru naștere și moarte

că nu ți-ai ieșit din fire

și-ai ajuns totuși departe

Între naștere și moarte

n-ai ce face chiar trăiești

de aproape ce departe

pari un înger din povești

N-ai ce face chiar trăiești

dar nu ți-ai ieșit din fire

dincolo zău de ferești

taxa-i pentru amintire

Pentru naștere și moarte

o tăcere mai departe

Costel Zăgan, CEZEISME II

PARADIGMĂ

Universul
era
mort

Un

singur

ceas

Mai

funcționa

Inima

poetului

Săraca

Costel Zăgan, POEME INFRACȚONALE

VOCALELE MELE

Am pierdut luni o vocală

nu e moft zău de poet

este cea care mă scoală

primul A ce nu-l regret

Nu e moft zău de poet

mă și bâlbâi câteodată

Ă să zicem e perfect

doar că seamănă c-o fată

Mă și bâlbâi câteodată

 și E și O și U și tu

marțea asta-i fermecată

miercuri între da și nu

 

Joi urmează să găsești

o consoană la ferești

Costel Zăgan, CEZEISME II

ANOTIMP LA CHEIE

O toamnă blândă ca un sân de femeie

Costel Zăgan, UNIVERSURI PARALELE

EREZIA ULTIMULUI TREN

Câte lucruri Doamne mă-nconjoară și habar
n-am dacă îmi folosește vreunul la ceva hai
dragoste spune-mi totul despre lume despre
sufletul meu in(di)vizibil de când mă tot pregă
tesc să-l vizitez am învățat câte ceva despre
paradisul pierdut despre inima ce stă la pândă
în pieptul întunericului despre moartea care
mi-a citit toate mesajele de pe cotoarele
aripilor
hai pe locuri fiți gata
FOOOC

Costel Zăgan, EREZII SECOND HAND,2014

INVENTEMUL SĂPTĂMÂNII

Dacă au ajuns să mă streseze și bucuriile, domnilor, vă închipuiți câte neplăceri îmi provoacă, zilnic, fericirea?

Costel Zăgan

DOINA CA TRISTIH PERSONALIZAT

Frunză verde foi de nuc

ca pe-o cruce viața-mi duc

numa-n cântec vai de cuc

Costel Zăgan, TRIUNGHIUL TĂCERII

VÂNĂTORESELE DE PĂDUCHI, de ARTHUR RIMBAUD

Copil încoronat cu lauri de foc-

Așteaptă viespile de aur;

Surorile din trecut își fac loc,

Și vin, coridă fără taur!

De saltă copilul din copilărie,

Dar florile cad secerate;

Și totul cade, vai, fir-ar să fie,

Și cine, totuși, nu mai cade?

Or fi deci îngeri cele două?

Aripi dacă au, însă cu ghimpi-

Din cuvinte parcă iese rouă-

Dar buzele pe ce le schimbi?

Numai mâinile abia l-ating

Când genele uite coboară;

Și pielea-ți pare, zău, un ring-

Însă păduchii n-au hotară!

Lenea urcă, totuși, ca un vin:

Armonia pare dusă în delir;

Ce copil de daruri, iată, plin-

 Cu ochii mari, o, cât un cimitir!

Traducere imaginară de Costel Zăgan

ȘI FLORILE SE SINUCID

Te-ai pierdut copilărie

poetul parcă întreabă

nu mai ești fir-ar să fie

printre stelele din iarbă

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

MODĂ LIRICĂ

Stea sau fată

zburând la tine

poezia ferată
circulă bine

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON JUAN

AMINTIRI DIN TEI

Cauți nopți cu lumânare

toată ziua pe facebook

și când ți-ai găsit cărarea

te împiedici vai de-un cuc

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

EGAL CU NIMENI ȘI NIMIC

Toate-n viață au măsură

dacă vrei sau dacă poți

ia-o calm pe scurtătură

ca să-i depășești pe toți

Dacă vrei sau dacă poți

ești sculat cu viața-n cap

doar visând pe patru roți

ai să-ți treci viața la trap

Te-ai sculat cu viața-n cap

dar luând-o pe scurtătură

toate-n viață asta-încap

însă toate au măsură

Dacă vrei sau dacă poți

poți fi unul dar nu toți toți

Costel Zăgan, CEZEISME II

DOINĂ DE NOAPTE ȘI FOC

Mult prea dulce și amară

doina plânge la vioară

eu îmi scriu vai foc cu foc

doina mea fără noroc

Și scriu verde de cerneală

cine-n zori oare mă scoală

să nu izbucnesc în plâns

scriu din zori până la prânz

Doamne oare ce-i cu mine

că mi-e rău dacă mi-e bine

dacă-n foc mă perpelesc

doar de dorul românesc

Lumea plânge că-i minune

ce-a văzut nu poate spune

Costel Zăgan, CEZEISME II

SFATUL MEDICULUI

Stai în banca dumitale

măi profesore dragă

căci se duc toate la vale

(și nici țara nu-i întreagă)

Măi profesore dragă

parcă-ai fi din alt veac

nici istoria nu-i să tragă

turta la omul sărac

Parcă-ai fi din alt veac

se duc toate vai la vale

doar prostia n-are leac

stai în banca dumitale

Măi profesore dragă

 învață vaca să ragă

Costel Zăgan, CEZEISME II

CE-AR FI ȘI EDUCAȚIA ASTA , MĂ ROG !

EDUCAȚIA e un filtru, prin care ajungem: în viitor sau în trecut. Depinde de noi.

Costel Zăgan

VOCALE, de ARTHUR RIMBAUD

A negru, E alb, I roșu, U verde,

O cer-geneze cu efect întârziat:

A triunghi fatal, cine-l mai vede

Află unde dispare orice bărbat.

Golf de umbră, E, vinovat cord,

Lăncii de gheață, rege alb și dur;

I roz, sânge scuipat de-un mort-

Mânie, de unde oare am să te fur?

U, ciclu, sfântă vibrație marină,

Liniște a mieilor pierduți în iarbă-

Ce alchimie frunte ți-o imprimă?

Rămână O, tăcerea ce întreabă;

Cuvântul - fulger mă străbate

Cu stele, îngeri și singurătate.

Arthur Rimbaud, Poezii (1871), traducere imaginară de Costel Zăgan

CE MAI ESTE OMUL?

Omul e un animal pe înțelesul tuturor.

Costel Zăgan, INVENTEME

TRUPUL DOAMNE MI-A ÎNNEBUNIT

A plecat mâna de-acasă

piciorul e-n deplasare

nasului însă nu-i pasă

conștiința nu mă doare

Piciorul e-n deplasare

o ureche nu m-aude

simțurile toate-s călare

patimile toate-s ude

O ureche nu m-aude

limba tace-n altă limbă

umbra iarăși se ascunde

fața zilnic mi se schimbă

Sufletului însă nu-i pasă

că nici el nu dă pe-acasă

Costel Zăgan, CEZEISME II

POETUL SĂPTĂMÂNII: ARTHUR RIMBAUD

 CE ANOTIMPURI, CE CASTELE

Ce anotimpuri, ce castele

Ce mândrulițe zac în ele!

Ce anotimpuri, ce castele!

Și ce student cu studii grele

Mai dă examen la belele!

Trăiască Ea, beleaua mea,

Mai faină decât orice stea!

Să n-o doresc, zău, nu pot-

Căci pentru mine: Ea e tot!

O vrajă, da, ce s-a-ntrupat-

Și pentru Ea, eu sunt bărbat.

Ce? Nu-nțelegi fără cuvinte?

Privește, deci,  și ia aminte:

Ce anotimpuri, ce castele!

Nefericirea, uite-o, cheamă!

Hai, spune-i și tu: ma-mă!

De-acasă, vai, eu n-oi pleca

Decât cu moartea-alăturea! 

Ce anotimpuri, ce castele!

Arthur Rimbaud, ULTIMELE VERSURI, traducere imaginară de Costel Zăgan