vineri, 17 iunie 2016

REFRACȚIE DIVINĂ

Clocotește vara în artere
dragostea îți stă pe limbă
totuși soarele dacă îți cere
ziua umbra iar ți-o plimbă

Dragostea îți stă pe limbă
strugurii de dor s-au copt
soarta nimeni nu o schimbă
 rămasă la zero-patrușopt

Strugurii de doar s-au copt
soarele totuși dacă îți cere
să-mpletești lumina-n opt
clocotește vara în artere

Dumnezeu îți stă pe limbă
vorba însă este strâmbă

Costel Zăgan, CEZEISME II

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O STROFĂ DE ETERNITATE

 Eu barbarul din oglindă eu ca Hanibal la poartă aștept Roma să mă-nchidă într-o operă de artă COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE