marți, 11 iunie 2013

DUPĂ 20 DE ANI

La 20 de ani Revoluţia-i matură
deşi nu are niciun dinte-n gură

Despre măsele nici nu poate fi vorba
când cea mai bună friptură e ciorba

De potroace şi minciuni gogonate
(ne-au îndopat cu astea pe săturate)

C-avem vorba aia măreţi bucătari
şi pentru babe şi pentru fete mari

Bărbaţii s-au redus drastic la absurd
iar Al de Sus pare tot mai surd

De 20 de ani în genunchi degeaba
ne-au năpădit nu îngerii ci naiba

Şi ca să profităm de destin
hai să mai murim puţin

Costel Zăgan, ODE GINGAŞE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 Și libertatea-i ca eclipsa solară te-aruncă-n-ntuneric la-nceput și când începe sufletul să doară se mișcă muntele dac-ai crezut COSTEL ZĂG...