Lumea mă invadează celulă cu
celulă Mai întâi creierul şi singu
rătatea Apoi braţele şi speranţa
Inima ultima redută a condiţiei
umane Semnează şi ea indubita
bila pace ruşinoasă Însă moartea
purifică totul Oricând e posibil
saltul mortal din pântecele vieţii
Când sunt trist mănânc un măr
Nu poţi şti niciodată de unde
sare Dumnezeu
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu