Mântuirea noastră vine
dac-o ducem și mai bine
Nu din gaură în hău
dac-o ducem și mai rău
Căci răbdarea-i limitată
nu mai e ce-a fost odată
Cu naștere și copilărie
toate trec fir-ar să fie
Numai viața însă frate
ne tot dă mereu pe spate
Știm ce stele trec pe sus
răsărind Doamne apus
S-a-nfrățit ziua cu noaptea
nu se mai scoală dreptatea
Ridicând mereu pe alții
ne-am uitat copiii frații
Viața noastră-i de poveste
mai ales când nu mai este
Costel Zăgan, DOINE DE (S)PUS LA RANĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu