RUGĂ 99-00-01

Costel Zăgan, CEZEISME, 2008

Căci singur
ca anul acesta
ca anul trecut
şi ca de când
sunt

N-am fost niciodată

Dar
Doamne

Singurătatea mea
cea de toate zilele
dă-mi-o mie
şi astăzi

Şi nu mă du
în ispita singurătăţii
singurătăţilor

Şi mă iartă
de toate
iluziile pierdute
cu voie
sau fără voie

Precum iert şi eu
prietenilor mei
toate disperările câştigate

Şi mă izbăveşte
de mine însumi

Lăsându-mi
o Doamne
şi iubita
şi dragostea
şi pe Eminescu

Cel cu Melancolia
fără de margini
şi cu epicentrul
în fiecare
cuvânt

Apoi
din
cenuşa
poemului divin

Ajută-mă
o Doamne
să-mi revin

Atât
întreabă
focul din cuvânt

Atât
răspund
tăcerile arzând