Treceți la conținutul principal

VÂNĂTORESELE DE PĂDUCHI, de ARTHUR RIMBAUD

Copil încoronat cu lauri de foc-
Așteaptă viespile de aur;
Surorile din trecut își fac loc,
Și vin, coridă fără taur!

De saltă copilul din copilărie,
Dar florile cad secerate;
Și totul cade, vai, fir-ar să fie,
Și cine, totuși, nu mai cade?

Or fi deci îngeri cele două?
Aripi dacă au, însă cu ghimpi-
Din cuvinte parcă iese rouă-
Dar buzele pe ce le schimbi?

Numai mâinile abia l-ating
Când genele uite coboară;
Și pielea-ți pare, zău, un ring-
Însă păduchii n-au hotară!

Lenea urcă, totuși, ca un vin:
Armonia pare dusă în delir;
Ce copil de daruri, iată, plin-
 Cu ochii mari, o, cât un cimitir!

Traducere imaginară de Costel Zăgan

Postări populare de pe acest blog

ŞI

C um n-ai vrea
este dragostea
Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE

NU TE IUBESC

Nebun scăpat din ospiciu
dorul îmi ia viaţa de piept
şi-o binecuvântează cu biciul
să meargă pe drumul drept
Brusc îmi iau viaţa de piept simţurile parcă vreo cinci şi mă-ntreabă ce aştept în căciulă şi opinci
Simţurile parcă vreo cinci mă binecuvântează cu biciul hai ce faci de ce nu ningi nebun scăpat din ospiciu
Dorul îmi ia moartea de piept cică-n ea pe cine aştept
Costel Zăgan, CEZEISME II