Treceți la conținutul principal

POETUL SĂPTĂMÂNII: ARTHUR RIMBAUD

 CE ANOTIMPURI, CE CASTELE

Ce anotimpuri, ce castele
Ce mândrulițe zac în ele!

Ce anotimpuri, ce castele!

Și ce student cu studii grele
Mai dă examen la belele!

Trăiască Ea, beleaua mea,
Mai faină decât orice stea!

Să n-o doresc, zău, nu pot-
Căci pentru mine: Ea e tot!

O vrajă, da, ce s-a-ntrupat-
Și pentru Ea, eu sunt bărbat.

Ce? Nu-nțelegi fără cuvinte?
Privește, deci,  și ia aminte:

Ce anotimpuri, ce castele!

Nefericirea, uite-o, cheamă!
Hai, spune-i și tu: ma-mă!

De-acasă, vai, eu n-oi pleca
Decât cu moartea-alăturea! 

Ce anotimpuri, ce castele!

Arthur Rimbaud, ULTIMELE VERSURI, traducere imaginară de Costel Zăgan

Postări populare de pe acest blog

ŞI

C um n-ai vrea
este dragostea
Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE

NU TE IUBESC

Nebun scăpat din ospiciu
dorul îmi ia viaţa de piept
şi-o binecuvântează cu biciul
să meargă pe drumul drept
Brusc îmi iau viaţa de piept simţurile parcă vreo cinci şi mă-ntreabă ce aştept în căciulă şi opinci
Simţurile parcă vreo cinci mă binecuvântează cu biciul hai ce faci de ce nu ningi nebun scăpat din ospiciu
Dorul îmi ia moartea de piept cică-n ea pe cine aştept
Costel Zăgan, CEZEISME II