INSULA DIN SUFLETUL MEU (2)

Luna se sparge ca un butoi

şi curge toată peste noi

dar noaptea cu mâna goală

iubito de toate ne spală

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

INSULA DIN SUFLETUL MEU

Luna se sparge ca un buboi

şi curge năpraznic peste noi

brusc fulgerul nopţii se scoală

şi suferinţa pe toate le spală

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

ROMÂNIE LIMBĂ DE CLOPOT

Exilat în ţara mea

nu ştiu Doamne cine sunt

fie pâinea cât de rea

întind raze-n loc de unt

Nu ştiu Doamne cine sunt

că-s ţigan că-s alt golan

soarta-mi zace la pământ

şi nu are niciun ban

Ba-s ţigan ba alt golan

fie pâinea cât o stea

uite-a mai trecut un an 

exilat în ţara mea

Nu ştiu Doamne cine sunt

speranţă sau poate vânt

(Şi-am zis verde de pustiu
dulce ţară ce-o să fiu)

Costel Zăgan, CEZEISME II

JOACA DE-A ROMÂNIA

Bolnavi grav de România
ştim că ea ne este leacul
să ne facem datoria
ne ducem cu toţi la dracu`

România este leacul
"doctori" are cu duiumul
de când a-nceput iar veacul
toţi i-arată unde-i drumul

Deştepţi are cu duiumul
nu-şi cunosc vai datoria
căci doar la prostie-i cumul
bolnavi grav de România

Ştim că la noi este leacul
dar ne dăm de-a berbeleacul

Costel Zăgan, Cezeisme II

OSPITALITATE EXTREMĂ

  Sărăcia bat-o vina

Sărăcia bate-n geam
îmi face ţăndări lumina
sărăcia-i tot ce am

Sărăcia-mi bate-n geam
căci m-am încuiat în casă
n-aş pofti-o că nu-i hram
sărăcia nu se lasă

Sărăcia intră-n casă
îmi face ţăndări lumina
se înghesuie la masă
sărăcia bat-o vina

Dă cu pumnul şi-mi arată
că-i extrem de onorată

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II

GARDEROBA POETULUI

Din nori mi-am croit o haină

din câmpie pantaloni

şi mi-am tras pe ochi o taină

încheiată-n doi eoni

 

Din câmpie pantaloni

şi din munţi ehei centură

şi cum dinţii-mi sunt afoni

câte-o simfonie-ndură

 

Din munţii ehei centură

peste ochi colea o taină

bănuind că moartea-i dură

mi-am croit din nori o haină

 

Şi din dealuri ce noroc

mi-am făcut pantofi pe loc

Costel Zăgan , Cezeisme II

ION BARBU COBORÂND LA POESISÂC

Buretoase linişti
se
terciuiau
sub
ger

Geometrizând ninsoarea
când
cobora
din
cer

Sfânt trup
şi
hrană
sieşi

Mereu
rupând
din
el

Aşa
cum
doar

Odată

Iisus Hristos

Şi
dalb
şi
miel

 Costel Zăgan, Ode gingaşe