CU DRAGOSTE PE DRAGOSTE CĂLCÂND

Inamicul meu de moarte

dragoste minunea mea

numai viaţa ne desparte

un pământ arat de-o stea

Dragoste minunea mea

în tine m-arunc cu cerul

şi pot doar ce tu ai vrea

să cunosc ori nu misterul

În tine m-arunc cu cerul

numai viaţa ne desparte

şi oricât m-ar duce flerul

inamicul meu de moarte

Dragoste minunea mea

am atât ce-mi poţi tu da

Costel Zăgan, CEZEISME II

EREZIA LUI SISIF

Obosit şi fericit din dragoste urc spre propriul

pisc interior Urcuş la grămadă pe banda rulan

tă a iluziei Bănuiesc unde nu vreau să ajung Pre

ţioasele ridicole din tăcerile mele savante Ha-ha

ha-ha-ha Ar fi trebuit să mă vindece de ceva Oare

m-au vindecat întreb Sunt posibile o infinitate 

de răspunsuri Şi cam tot atâtea nuanţe Nu ştiu

dacă am timp Dacă mai am timp  

Lumea s-a retras pentru deliberare în patul paralel

Şi

fiecare dansează cu îngerul de pază

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

PARODIE INFERNALĂ

Mi-au înnebunit colţunii

primăvara este-n toi

îşi dau coate iată unii

cu picioare mai de soi

Primăvara este-n toi

îmi arde iar cămaşa

umerii zău amândoi

cu aripi să pună faşa

Îmi arde chiar cămaşa

îşi dau coate cică unii

că mănuşa preagingaşa

mi-a înnebunit colţunii

Primăvara este-n doi

dragoste să nu te-ndoi

Costel Zăgan, CEZEISME II

RISC SĂ CÂŞTIG

Cine riscă azi infernul

cine riscă-un paradis

ce vremelnic e eternul

despre care ieri am scris

Cine riscă-un paradis

e pierdut pe totdeauna

dacă totuşi ai promis

vei rămâne lângă una

E pierdut pe totdeauna

şi vremelnic e eternul

în cuvânt se riscă luna

cine riscă azi infernul

Cine riscă-un paradis

în poemul meu nescris

Costel Zăgan, CEZEISME II 

SINGUR CU SINGURĂTATEA

Înveleşte-mă singurătate

înveleşte-mă mai bine

mi s-a dat pe săturate

să am parte doar de tine

Înveleşte-mă mai bine

înveleşte-mă cu ger

să mă-nţepe roi de-albine

de aici şi pân-la cer

Înveleşte-mă cu ger

că mi-ai dat pe săturate

ce-i mai bun în frigider

înveleşte-mă singurătate

Înveleşte-mă mai bine

căci ai parte doar de mine

Costel Zăgan, CEZEISME II

STRĂIN ÎN LUME

Nici acasă nu mai sunt acasă

Costel Zăgan, NEMĂRGINIRI ÎNTR-UN VERS

JURNAL MOBIL

Cuvântul dispare ca o rachetă

în cerul gurii O undă luminoasă

mă face să tresar de durere Focul

arde la început în gând 

Gura mi-e plină de cenuşă

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II