DOINĂ DE NOAPTE ȘI FOC

Mult prea dulce și amară

doina plânge la vioară

eu îmi scriu vai foc cu foc

doina mea fără noroc

Și scriu verde de cerneală

cine-n zori oare mă scoală

să nu izbucnesc în plâns

scriu din zori până la prânz

Doamne oare ce-i cu mine

că mi-e rău dacă mi-e bine

dacă-n foc mă perpelesc

doar de dorul românesc

Lumea plânge că-i minune

ce-a văzut nu poate spune

Costel Zăgan, CEZEISME II

SFATUL MEDICULUI

Stai în banca dumitale

măi profesore dragă

căci se duc toate la vale

(și nici țara nu-i întreagă)

Măi profesore dragă

parcă-ai fi din alt veac

nici istoria nu-i să tragă

turta la omul sărac

Parcă-ai fi din alt veac

se duc toate vai la vale

doar prostia n-are leac

stai în banca dumitale

Măi profesore dragă

 învață vaca să ragă

Costel Zăgan, CEZEISME II

CE-AR FI ȘI EDUCAȚIA ASTA , MĂ ROG !

EDUCAȚIA e un filtru, prin care ajungem: în viitor sau în trecut. Depinde de noi.

Costel Zăgan

VOCALE, de ARTHUR RIMBAUD

A negru, E alb, I roșu, U verde,

O cer-geneze cu efect întârziat:

A triunghi fatal, cine-l mai vede

Află unde dispare orice bărbat.

Golf de umbră, E, vinovat cord,

Lăncii de gheață, rege alb și dur;

I roz, sânge scuipat de-un mort-

Mânie, de unde oare am să te fur?

U, ciclu, sfântă vibrație marină,

Liniște a mieilor pierduți în iarbă-

Ce alchimie frunte ți-o imprimă?

Rămână O, tăcerea ce întreabă;

Cuvântul - fulger mă străbate

Cu stele, îngeri și singurătate.

Arthur Rimbaud, Poezii (1871), traducere imaginară de Costel Zăgan

CE MAI ESTE OMUL?

Omul e un animal pe înțelesul tuturor.

Costel Zăgan, INVENTEME

TRUPUL DOAMNE MI-A ÎNNEBUNIT

A plecat mâna de-acasă

piciorul e-n deplasare

nasului însă nu-i pasă

conștiința nu mă doare

Piciorul e-n deplasare

o ureche nu m-aude

simțurile toate-s călare

patimile toate-s ude

O ureche nu m-aude

limba tace-n altă limbă

umbra iarăși se ascunde

fața zilnic mi se schimbă

Sufletului însă nu-i pasă

că nici el nu dă pe-acasă

Costel Zăgan, CEZEISME II

POETUL SĂPTĂMÂNII: ARTHUR RIMBAUD

 CE ANOTIMPURI, CE CASTELE

Ce anotimpuri, ce castele

Ce mândrulițe zac în ele!

Ce anotimpuri, ce castele!

Și ce student cu studii grele

Mai dă examen la belele!

Trăiască Ea, beleaua mea,

Mai faină decât orice stea!

Să n-o doresc, zău, nu pot-

Căci pentru mine: Ea e tot!

O vrajă, da, ce s-a-ntrupat-

Și pentru Ea, eu sunt bărbat.

Ce? Nu-nțelegi fără cuvinte?

Privește, deci,  și ia aminte:

Ce anotimpuri, ce castele!

Nefericirea, uite-o, cheamă!

Hai, spune-i și tu: ma-mă!

De-acasă, vai, eu n-oi pleca

Decât cu moartea-alăturea! 

Ce anotimpuri, ce castele!

Arthur Rimbaud, ULTIMELE VERSURI, traducere imaginară de Costel Zăgan