Eram aproape viu
ca o sperietoare de ciori
cu buzunarele pline de hormoni
gheboase umbre intonau un cântec de pahar
pereții vopsiți în roșu
se desfoiau ca un acordeon
Aruncam cu zaruri de gheață
pe pântecul unei dansatoare
ochii-i scânteiau
i se punea în mișcare o ruletă
ca o inimă pârgă
Îngenuncheat
trăgeam la jetoane
alunecând ușor între coapsele ei foșnitoare
respiram tot mai greu
aerul puțea a urină, a gură de metrou
eram agitat
tot mai agitat
ca un prunc în cadelniță
trecut prin botez
Dădeam cu visele toate
de mese, de scrumiere, de ferestre
sfârâiau sentimentele ca niște mucuri de țigară
pe trupul meu gol până la brâu
Ce splendoare purificatoare!
Povestea vieții mele
o răsfoia ospătarul
holbat ca la o notă de plată neachitată
Mă hlizeam la el ca la mort
ce nu-mi mai putea face nimic
cu lehamite i-am aruncat o flegmă
ca ultim bacșiș.
LUCIAN ALECSA, ASUPRA CĂDERII, 2002
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu