POEZIA

 ORIGINAL

Poetul se opri la porţile cetăţii şi însingurat
ca de obicei începu să scuipe cu versuri pe
zidurile exterioare Nesfârşite mi-au fost nop
ţile singurătăţii Dragoste pâinea mea cea de
toate zilele De multe ori flămânzitu-mi-au şi
trupul şi sufletul Depărtarea însă mă cheamă
iar şi nu pot pleca cu mâinile goale Pe degete
îmi strălucesc luceferi şi cele mai fragede ste
le Şi vai de zăpezile ce mi-au cucerit toate sim
ţurile Cuvintele mi-s pline de viscol şi vânturi
turbate Dinţii şi măselele se clatină de nerăbda
re şi dor Ochii mi-s întunecaţi de dorinţă Şi
numai dragostea îmi poartă mâinile spre tine
Pâine a poeziei mele de inimă albastră
Buzele ard
ca
nişte
flăcări Inima-i
ce
nu
şă  

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II 

TRADUCTION

Paroles Costel Zăgan - Poésie

 Le poète arrêté aux portes et solitaire
comme d' habitude a commencé à cracher des paroles sur les
murs extérieurs sans fin j'étais nuits
solitude sed aime mon pain, le
flămânzitu souvent tous les jours , j'ai à la fois l'
éloignement du corps et de l' âme , mais mon nom
et aussi ne peut pas aller doigt vide
mes étoiles brillantes sur les plus tendres ste
les vallées et de neige que j'ai conquis tous se sentent
mots Turia j'étais plein de tempêtes de neige et des vents
dents qui fait rage et échelonner la dent Molar anxieuse
re et Mes yeux étaient désir sombre et le désir
que l' amour accepte mes mains pour vous du
pain de ma poésie coeur bleu
lèvres brûlent
comme
des
flammes de  cœur et
ce qui
ne
ÉNONCÉ 

 Costel Zăgan, L' hérésie momentanée II