joi, 4 septembrie 2014

SPERANŢA CA EREZIE

Am încercat să renunţ la poezie dar Nicio
iubire n-o poate înlocui Şi mai ales aproa
pele tău se bucură Că ai ajuns la marginea
deznădejdii Poate că în sfârşit îl înţelegi şi tu
Dar ţi-ai găsit Îţi vezi liniştit de necazurile tale
cotidiene Nu-ţi pasă decât de nefericirea ta
POEZIA
Cu toate că unii ţi-o invidiază fără pic de ruşi
ne Ce gagică mişto este Şi nu te vrea
decât pe tine Ce ţi-ai mai putea dori

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PRIETENII (I)MEDIATE

                                    Nimeni nu se naște singur: întotdeauna, Dumnezeu este prin preajmă. Nu să observe, ci să ajute. Cum știe...