Pentru mine poezia este adevărata maşină
a timpului Scriu şi devin contemporan cu
lumea Scriu şi ajung coleg de suferinţă cu
Dumnezeu Tac şi apocalipsa aproapelui mă
invadează Zâmbesc şi inima gângureşte iar
ca un nou-născut Suflete ia-mă-n braţele tale
infinite Urmează marele salt Sunt copil însă
în fiecare clipă îmi revin
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu