FIIND EMINESCU

Fiind poet tăceri cureieram şi mă opream ades lângă cuvânt şi tâmpla mi-o apropiam la blânda batere de vânt Şi mă opream ades lângă cuvânt ca să-l aud cum creşte ca şi iarba de-şi risipea mireasma teiul sfânt părea că totuşi nu trăiesc degeaba Ca să-l aud cum creşte ca şi iarba eu tâmpla mi-o apropiam lumina lunii o căram cu roaba fiind poet tăceri cutreieram Şi mă opream ades lângă cuvânt iluminat de teiul vechi şi sfânt Costel Zăgan , CEZEISME, 2008

CUVINTE DE NISIP

Peisajul acesta îmi vine perfect zic trăgându-mi cerul deasupra capului Şi-n jur tăcerea devine brusc subterană Costel Zăgan, Hiperbole blitz, 2005

***

Muguri la zenit
stele pleznind
val de primăvară

Costel Zăgan, Virtutea Haiku

FASCINAŢIE

Fericire fii cuminte
hai şi dă cu biciu-n mine
or să crape iar cuvinte
păi aşa e foarte bine

Hai şi dă cu biciu-n mine
că mi-s bun de sac de box
să nu-ţi fie zău ruşine
am şi suflet de inox

Foarte bun ca sac de box
şi-or să crape iar cuvinte
ca să-ţi facă ţie loc
fericire fii cuminte

Hai şi dă cu biciul bine
scântei să iasă şi rubine

Costel Zăgan

Costel Zăgan

Surpriza absolutului

Îţi mai
aminteşti
iubito

Prima
noastră
noapte
de
dragoste

Din delicateţe
însă

Nimeni
n-a
murit

Costel Zăgan, ODE GINGAŞE

----★★•°.•°.•° *★-----------★★•°.•°.•° *★----
▒(¯\v/¯)▒▒(¯\v/¯)▒▒(¯\v/¯)▒▒(¯\v/¯)▒▒(¯\v/¯)
(¯>♥ّۣۜ♥<¯)(¯>♥ّۣۜ♥<¯)(¯>♥ّۣۜ♥<¯)(¯>♥ّۣۜ♥<¯)(¯>♥ّۣۜ♥<¯)
▒(_/⋏\_)▒(_/⋏\_)▒▒(_/⋏\_)▒(_/⋏\_)▒▒(_/⋏\_)

*★★★- Panorama de la vie - ★★★ *
...Vezi mai mult

Costel Zăgan

DRAGOSTEA SFĂRÂMÂND PATUL LUI PROCUST

Eşti liberă să-şi faci de cap cu trandafirii
să faci nudism pe plajele din tei
să-ţi acordezi cu sentimente coarda firii
să dai cu tifla celor ce-şi spun zei

Eşti liberă să cochetezi iar cu infernul
să vină Proserpina la mine să reclame
să văd cum într-o clipă m-ar bărbieri eternul
cu razele de lună de-a pururi lame

Eşti liberă să-mi deturnezi orice tristeţe
să plângi cu lacrimile într-un vers
să insulţi ninsoarea cuprinsă de tandreţe
scurcircuitând toţi sorii rămaşi în Univers

Eşti liberă să faci din voluptate-o armă
să strângi de gât tăcerea când vrea să mă seducă
să negi că lacrimile-s semnale de alarmă
iar depărtarea dragă s-o spargi ca pe o nucă

Eşti liberă să spui că paradisul locuieşte-n tine
să-mi arzi aripile şi azi la fără-un sfert
când îmi dezbrac singurătata fără de ruşine
să te iubesc şi iar să nu te iert

PÂINEA NOPŢII

  Răsturna-m-aş răsturna

mândro peste umbra ta

cu noaptea din carnea mea

s-o frământ să crească stea

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

SECRET olio su tavola sabbiata 80x80 2009

EREZIA ZBORULUI DE CURSĂ LUNGĂ

Am impresia dragilor că mă prelucrează

madam poezia de-mi merg fulgii Cu tot

cu sau fără aripile mele rablagite şi super

sonice Scriu şi zbor De pe-o dugheană pe

alta a poeziei fulger ambulant Nu citiţi în 

timpul zborului Între romanul zilei de ieri

şi apocalipsa unei poezii de dragoste n-are

loc niciun înger Răstignită între două ceruri

dragostea iluminează totul Orbit dau cu capul

în Nirvana fără să vreau Am să-mi las aripile

la pagina asta între sânii iubitei
Poate scap c-o poezie

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

MORALA LUPULUI SĂTUL DE TOATE

  Servesc copilăria îi execut toate

ordinile şi capriciile întocmai de 

dimineaţa până iarăşi dimineaţa

şi când dorm şi când iubesc

 şi mai ales când visez

voinţa mea pre limba copilăriei

şi când tac tot pe ea o ascult

bătrâne

spre posteritate fuga marş

n-ai înţeles culcat

iluzii pierdute la joasă înălţime

drepţi

se intonează imnul trei iezi cucuieţi

şi-acum urlă

ajunge

marş la loc

Costel Zăgan, Elegii de trezit copilăria

VÂNZĂTOAREA DE NINSORI

 

Cum te dezbraci copacii dau în floare Costel ZĂGAN
şi simt în piept văpaia unui crin
de la zăpadă sufletul se-aprinde oare

când te privesc şi mor câte puţin Şi simt în piept văpaia unui crin
şi trupul parcă-i flacără străină
între prea mult şi iată prea puţin
eşti noaptea devorată de lumină
Şi trupul parcă-i flacără străină
de la zăpadă sufletul se-aprinde oare
şi cine pentru cine dă lumină
stă noaptea sub această întrebare
Cum te dezbraci copacii dau în floare
de parcă i-ar aprinde o ninsoare
Costel Zăgan,Cezeisme, 2008

Shahab Tolooie | Tutt’Art@

RETORICA LUI DRACULA - Costel Zăgan,CEZEISME II

Ninge gratuit prieteni
Dumnezeu se dăruieşte
îngerii foşnesc din cetini
disperarea ni-i nădejde

Dumnezeu ne-o dăruieşte
n-am putea să n-o primim
disperaţi avem nădejde
că urâtu-i tot sublim

N-am putea să nu-l privim
îngerii foşnesc din cetini
orice limbă are-un limb
ninge gratuit prieteni

Dumnezeu ne dăruieşte
disperat altă nădejde

(Pictură: Iarna - Stefan Câlţia)

Scriitorul - destin şi opţiune: Costel Zăgan

Scriitorul - destin şi opţiune: Costel Zăgan:                                                                                                            „Am impresia că  mă...

NUMAI DOINA NE-A RĂMAS

Ştefane Măria Ta
ridică-te nu mai sta

Că ne-au cotropit mârlanii
şi ne sug viaţa şi banii

Noi muncim ei se distrează
Fie noapte sau amiază

Nu le pasă nu le pasă
şi-au făcut din stele casă

Viaţa lor de aur pare
a noastră zace în fiare

Ia-Ţi sabia lui Boldur
şi fă ordine în jur

Ne conduc azi gură-cască
şi ne pradă vai în gaşcă

Istoria-i loz în plic
ne ia viaţa pe nimic

Pe muchie de cuţit
din zori pân-la asfinţit

Costel Zăgan, Doine de pus la rană

EROS ŞI MELANCOLIE

Nici departe nici aproape
nici prea tandru nici discret
râsul plânsul două pleoape
ochii un hipersonet

Nici prea tandru nici discret
sărut mâna domnişoară
eu mi-s noaptea eşti poet
ia o stea dar n-o să doară

Sărut mâna domnişoară
noaptea naşte-acum sub pleoape
stele naştere uşoară
din departe şi aproape

Suflete nemângâiet
hai dă moartea mai încet

Costel Zăgan CEZEISME , 2008

Satyricon

Hai iubito dă-mi paharul
trupul tău e un pahar
să-mi înec în el amarul
n-o fi totul în zadar

Trupul tău e un pahar
o nu fie de deochi
ce şampanie cu har
ţi se varsă vai din ochi

Să nu fie de deochi
îmi înec în ea amarul
mai înalt decît cei plopi
hai iubito dă-mi paharul

Trupul tău e un pahar
şi-am să-l beau cât mai amar

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II

— cu Costel Zăgan.

Erezie de primăvară - Costel Zăgan

Hai să ne urcăm în podul cerului
fără scară Să cotrobăim printre
stele Poate mai găsim vreun înger
acolo de râs Să aibă nou-născuţii
cu cine să se joace de-a baba-oar
ba Deschid fereastra şi întuneri-
cul năvăleşte în lume Doamne de
unde atâtea nopţi obraznice în
versurile mele de dragoste Îndră
gostiţii râd Hei-rup Mugurii plez
nesc poetul peste degete Nu pe-a
colo vine lumina prostuţule

(Pictură: Peisaj de la Moineşti - Stefan Luchian)

LA COPCĂ

Soarele a-ngheţat bocnă

Costel Zăgan, Universuri paralele

A CÂTA OARĂ

Absenţa ta iubire mă omoară

Costel Zăgan, UNIVERSURI PARALELE

ZORII VIN PE PARTEA CEALALTĂ

Doamne doar cu ochiul stâng

vindec noaptea dacă plâng

Costel Zăgan, Distihuri rebele

SINGURĂTATE EXTEMPORALĂ

Iar şed Doamne şi iar plâng

unde este al meu suflet

cerul este parcă stâng

soarele-i deasupra putred

Unde este al meu suflet

ce infecţie duc norii

vindec noaptea după umblet

ca o boală apar zorii

Ce infecţie duc norii

cerul parcă este stâng

munţi bolnavi răsar prin porii

unde şed şi unde plâng

Raiul se chirceşte putred
dacă este al meu suflet

Costel Zăgan, CEZEISME II

ŞI CITITORII SE TRAG DIN MAIMUŢĂ NU-I O EREZIE

E cumplit că nu îngerul face diferenţa

Ci jungla din sufletele noastre sălbătici

te  De civilizaţie de nevoi de rate şi de

ignoranţă avansată Merg pe stradă cu

mâna pe inimă Ca pe-un trăgaci de ar

mă Ai grijă prietene Nu-ţi lăsa iubirea

prea slobodă Să n-o confund cu viaţa

ca o pradă Şi din dragoste să apăs pe

trăgaci

Costel Zăgan , EREZII DE-O CLIPĂ

UITE-L PE URMAŞUL COPILĂRIEI O FI DUMNEZEU

Şi uite-aşa răsturnând unul după altul

munţii tăcerii lava incandescentă a tim

pului împietreşte în lucruri din ce în ce 

mai evanescente ce urmează Doamne

să fie înşfăcat de acest gigant al gră

diniţei paradisului pierdut o numai copilăria-i 

locul unde Dumnezeu împietreşte 

într-o jucărie citiţi mai departe mâine

Însuşi Dumnezeu se va naşte

din craterul altor cuvinte

Costel Zăgan, ELEGII DE TREZIT COPILĂRIA

AUTOSTOP

Zău că-mi vine câteodată

sufletul să-l dau la relanti

înşfăcându-i noaptea înstelată

să-l arunc în altă zi

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote