luni, 5 noiembrie 2012

duminică, 4 noiembrie 2012

POVESTEA POVEŞTILOR



Înfloreşti frumoaso înfloreşti
chiar bujoru-i ultima poveste
să ne ţinem haide de poveşti
s-o pornim spre nu mai este

Hai bujoru-i ultima poveste
chiar de pare piatră de hotar
între-a fost şi nu mai este
parcă  ştiu şi n-am habar

Chiar de pare piatră de hotar
însă dacă ţinem la poveşti
îndulcim al nopţilor amar
înfloreşti  frumoaso înfloreşti

O  când dragostea pare-o poveste
parcă restul nu mai  este

Costel Zăgan, CEZEISME II

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT

Poţi
trăieşti
fără
poezie
Mi-a
spus
Arătând-mi
o
pasăre
Ea
nu
are
nevoie
Decât
de
aripi
Şi
de
pământ
I-am
răspuns
Când
oboseşte
Nicio
pasăre
nu-şi
face
cuib
în
cer
Costel Zăgan, Interludiu

vineri, 2 noiembrie 2012

VOLUPTATE ÎNTRE DOUĂ CERURI



Mă târăsc spre cer
Doamne ca un vierme
ce-a ieşit din măr
într-o altă vreme

Doamne ca un vierme
îmi pândesc destinul
doar el nu se teme
c-o să-i fur seninul

Îmi pândesc destinul
ce-a fugit din măr
eludând declinul
mă târăsc spre cer

Doamne ca un vierme
atras de extreme

Costel Zăgan, CEZEISME II

LOGODNICA POETULUI

Tăcerea-mi bate iar în geam
şi-i gata ca să-l spargă
însă poeme nu mai am
pierdute-n lumea largă

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

 Amintirile ne înfrumusețează viața cu goluri. Costel Zăgan, DEȘERTUL DE CATIFEA, EDITURA AXA, BOTOȘANI, 2015