vineri, 3 noiembrie 2023

DIO

 Costel Zăgan

DRAGOSTE(A), DE CE?
Nu-mi puteam explica nici cum am ajuns în pielea goală, nici când s-au dezbrăcat cele două fete, apoi nici de ce am ieșit plângând pe ușa nopții?
doua zi, aveam să revin cu un bidon de vin și două plăcinte cu brânză aburinde – scuză sau recompensă pentru noaptea ratată?
Nu cred că mai avea vreun rost nici întrebarea, oricât de retorică ar fi fost precedenta situație, nici nedumerirea mea, poetică, pură și simplă.
Așa că le-am pus pe masa goală și ospitalieră, zâmbind, iluminat parcă.
– Frumosule, unde-ai dispărut ieri?
Cele două glasuri, unite, făceau și mai adâncă întrebarea. Ca să ajungă la suprafață, adevărul a închis ochii.
Eu ce puteam să văd în afara celor două fete, din nou, goale precum străbunica lor Eva?!
– Adame, nu-ți pui pijamalele?!
– Păi, nu vreau să ies în stradă, fetelor!
– Înaintează, totuși n-ai ajuns nici la margine!
– Dar marginea nu-i în centru!?
– Măi, dar grăbit mai ești!
– Totuși, m-am grăbit foarte ușor!
– La greutatea ta!
– Cum să nu: sunt un poet cu greutate!
– Imponderabilule, scufundă-te odată, dacă vrei să ne mai găsești!
– Vii și nevătămate de dorul meu!
– Măi-măi, dar fatal te mai crezi!
– Fatal nu, doar mortal!
– Punct, domnule de română!
– Punct de suspensie!
– Punct suspendat între două tăceri…
– Tăcerea unu și tăcerea doi.
– Tăcerea ta și tăcerea noastră!
– Una mai mare decât alta!
– Și noi care credeam că suntem egale pentru tine!
– Egale, frumoase și incomensurabile!
***
ÎNAINTEZ PE BURTĂ
– Eu mă culc.
– Dio și cu mine mai avem de repetat pe Cântarea României!
– Repetiția este mama cântării!
– Râzi tu, Ileana Cosânzeana, dar și când o să venim cu ditamai premiul…
– N-o să mai încăpem tustrei în același pat!
– Și-atunci, suspendăm pe cineva!
– Sau pe alt-cineva!
– Suspendăm pe dracu!
– Îl suspendăm, că tot vrea el să-și bage codița: ba în una, ba în alta!
– Vreți să rămâneți singure? Eu mă retrag.
– Dimpotrivă: înaintează mai adânc, Filosofule!
– Înaintez, deci exist
– Dio, îți place să vorbești, nu glumă!
– Așa gândesc eu, vorbind.
Din volumul Dio (alt roman cibernetic)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

COSTEL ZĂGAN, NEPOTUL LUI KAFKA, EDITURA ECREATOR, BAIA MARE, 2024

 Vorbind despre Dor, Așteptare, Singurătate și Dragoste, autorul acestui volum își descătușează toate emoțiile și neliniștile metafizice car...