duminică, 18 decembrie 2022

LIMBA TĂCERII


La-ntâlnirea cu ninsoarea
la-ntâlnirea cu zăpada
fulgul îşi deschide floarea
tu c-un înger faci rocada

La-ntâlnirea cu zăpada
ce-ntâlnire ăsta-i viscol
un poet vânându-şi prada
e vânat de-un fulg ridicol

Ce-ntâlnire ăsta-i viscol
fulgul îşi deschide floarea
ning şi eu de un piscicol
la-ntâlnirea cu ninsoarea

La-ntâlnirea cu zăpada
poezia cică-i nada

 Cezeisme II (16 decembrie 2022)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

INVENTEME

 ***Ce-aș mai putea să învăț: de la mine și de la de-căderea mea din lucruri spre cuvânt?! - Nimic, și-am spus totul!         Costel