Costel Zăgan, Cezeisme II
(25 iulie 2012)
Costel Zăgan, Cezeisme II
(25 iulie 2012)
Ieri noapte
m-am parașutat
într-o poezie de dragoste
complet nepregătită
cu echipamentul de siguranță
făcut
harcea-parcea
m-a purtat toată noaptea
între
iad
și
rai
ne-a prins ziua
de
suspantele supraîncălzite
și
ne-a aruncat
în
prima oră ploioasă
pentru revenirea
acasă
la temperaturi
cât de cât
normale
mă rog
ceva
între
Deșteaptă-te Române
și
Dr. Albano
el ritmo poetique continue
Costel Zăgan, Ode gingașe
Am spart geamul
dar poemul tot n-a părăsit încăperea
gratiile vibrează fără cuvinte
va trebui să folosesc iar
interjecțiile alea demodate
demodate și eficiente
hai sictir
COSTEL ZĂGAN, POEME INFRACȚIONALE, 1995
Poezia mâinii drepte
versurile degetelor
încheieturile silabelor
bătăturile vocalelor
unghiile consoanelor
diftongul îndoielii
sau
triftongul optimismului meu funciar
fizioterapia tăcerii cititorilor
toate
absolut toate contează
în
economia unei zile
de
luni
sau
vineri
apropo
patologia criticii literare
rămâne
la
subsolul paginii
deși
nu
prea
cred
Costel Zăgan, Ode gingașe
Să loviţi în mine
Când împart cu ştabii
Două Bucovine,
Două Basarabii.
Dacă pace-nseamnă
Linişte impusă -
Plânsul meu cântaţi-l
Doar în limba rusă!
Datorită ţie stăm în umbră,
Nu mai pot valorile să crească,
Stăm de-un veac cu mâinile în şolduri -
Sfântă laşitate românească!
Şi de-atâta chin şi de durere,
Nu mai pot nici mamele să nască,
Nu primim nimic, dar ni se cere -
Sfântă laşitate românească!
Trădători cu sufletul de slugă,
Ce-au ajuns la viaţa boierească,
Au venit la sânul tău să sugă -
Sfântă laşitate românească!
Bietul nostru neam e plin de ură,
El, ce ştie-atâta să iubească,
Nu mai ştie omul câte-ndură -
Sfântă laşitate românească!
Din cuprinsul sfintei noastre ţări
Rup vecinii cu măsea frăţească
Şi ne-aşteaptă noi ameninţări -
Sfântă laşitate românească!
De-ar veni şi-aici un pic de bine,
Dictaturi să nu ne mai umbrească,
Poate-atuncea vom scăpa de tine -
Sfântă laşitate românească!
poezie clasică de Damian Ureche (1981)
Numai omul râde
doar omul se roagă
între sfânt și gâde
mi-a sărit o doagă
Doar omul se roagă
numai omul plânge
bate-n cer o toacă
de lacrimi și sânge
Doar omul plânge
între sfânt și gâde
rătăcit un înger
numai omul râde
Numai omul se roagă
pe a nopții albă placă
Costel Zăgan, CEZEISME II
Și libertatea-i ca eclipsa solară te-aruncă-n-ntuneric la-nceput și când începe sufletul să doară se mișcă muntele dac-ai crezut COSTEL ZĂG...