luni, 28 septembrie 2020

MANIPULĂM ȘI NOI CE PUTEM



Sigur că da Poetul aleargă şi el după
irealitatea imediată cu poemul în stare
avansată de erecţie Naturalia non son
turpia La fel se oglindeşte şi cerul în ochii
pământului Fără intermediar fără Un lac
de munte bun de prăsilă Acceptă numai
aluviuni sufleteşti Poet itinerant admir Valea
Plângerii La post restant pe Vârful Omu`
Însă şi-aici tot poezia manipulează
Zi de vară până-n seară

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

Un comentariu:

O STROFĂ DE ETERNITATE

 Eu barbarul din oglindă eu ca Hanibal la poartă aștept Roma să mă-nchidă într-o operă de artă COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE