INSTINCTUL POEZIEI

Mă dor genunchii de Brâncuși

și mâinile mă dor de Eminescu

într-un marfar am plâns la Huși

cu merele din rai se-ocupă restul

De mâinile mă dor de Eminescu

când mângâi coapsele-ți cu elegii

numai ca poet eu m-am ales cu

frumoasa toamnă a florilor dintâi

Când mângâi coapsele-ți cu elegii

și-într-un marfar mai râd la Huși

în rapidul amintirii dragoste rămâi

mă dor genunchii de Brâncuși

Și mâinile mă dor de Eminescu

Shakespeare și el să dea tot testul

Costel Zăgan, CEZEISME II