Le châtiment de Tartufe
Tisonnant, tisonnant son cœur amoureux sous
Sa chaste robe noire, heureux, la main gantée,
Un jour qu'il s'en allait, effroyablement doux,
Jaune, bavant la foi de sa bouche édentée,
Un jour qu'il s'en allait, « Oremus », – un Méchant
Le prit rudement par son oreille benoîte
Et lui jeta des mots affreux, en arrachant
Sa chaste robe noire autour de sa peau moite !
Châtiment !... Ses habits étaient déboutonnés,
Et le long chapelet des péchés pardonnés
S'égrenant dans son cœur, Saint Tartufe était pâle !...
Donc, il se confessait, priait, avec un râle !
L'homme se contenta d'emporter ses rabats...
– Peuh ! Tartufe était nu du haut jusques en bas !
Pedeapsa lui Tartufe
Căci scăpărând din inima rănită
De dragoste,-ntuneric și cenușă,
Doar noaptea îi mai este lui iubită:
Ca să-i trântească-n față câte-o ușă.
”Oremus”-un om numai cu nume,
Brusc se spânzură de-a lui ureche
Și-și rupse haina, arătând la lume
Ce goală-i stirpea lui cea veche!
Ci sfântu-i sfânt și-n pielea goală-
Păcat de ochi însă și inimă-rănite,
Mătănii? Lacrimile ce-i cad în poală!
Nu hainele ce-l duc de-a pururi în ispite!
Dar nu înjură Tartufe, ci singur și gol,
Prinse a-și da, domnilor, la pas, ocol.
Traducere imaginară de Costel Zăgan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu