joi, 29 august 2019

INCONFORT DON QUIJOTE

Nu m-atinge că iau foc
nu-mi zâmbi că te distrug
lângă soare vreau un loc
cam pe-acolo-s rece rug

Nu-mi zâmbi că te distrug
toate-mi plac la nebunie
munți din apă iată smulg
să-i transform în apă vie

Toate-mi plac la nebunie
lângă soare vreau un loc
noaptea mea fir-ar să fie
Doamne poate dă în foc

Dacă tragi cu mine-n jug 
nu-mi zâmbi că te distrug

Costel Zăgan, CEZEISME II

EREZIA PROGRESULUI

Agricultura a ajuns în fine la sapă de lemn iar industria la fier vechi

Ba avem ba nu avem ţară de vânzare
Aşa că mai bine ne vindem zilnic unul pe altul sau pe alta

Troc universal Dăm totul pe nimic
Cumpărăm nimicul pentru toţi şi toate

Circulăm în toate direcţiile
Fără niciun fel de restricţie
De viteză vreme sex ori morală
Câştigă cine pierde mai mult(e)
În rai n-au ce căuta oamenii fericiţi
Deschideţi ferestrele
Şi băgaţi viteză
 
Costel Zăgan 

Erezii de-o clipă II

joi, 15 august 2019

REVOLUȚIA CIBERNETICĂ PRIMELE NOTE


Galaxia Gutenberg
dispare-n norii groși de litere și muzică
folk
Munții imenși de cuvinte incolore
împing
orizontul dincolo de albastru
Cascada tăcerii rock
se sparge-n poeme
cristaline
Soarele
armăsar celest
paște povestiri SF
de ultimă oră
Everestul
scoate
gheață pe nări
Natură
moartă
cu
îngeri
Noaptea
cade
pe
tastatura
calculatorului
supraîncălzit
Cherry Lady
modern talking
Costel Zăgan, Erezii de-o clipă II
Comenta

MARIEI OPREA

delicată și hotărâtă
dură și frumoasă
talentată cu carul
și iute la mânie
fiică a lui Ștefan cel Mare

NERVOASA DULCINEEA

Frumoaso
te fac
un fesbuc
la noapte
Ori
te mai guglești
cu
Cavalerul Tristei Figuri
Nu-i adevărat
Și-atunci
de ce
naiba
de
condei
mă-njuri
Costel Zăgan, Ode gingașe

Răsărit de noapte de Costel Zăgan

Răsărit de noapte de Costel Zăgan: Cum nici Moldova nu-i a mea/Doamne fără moldoveni în ea

miercuri, 14 august 2019

AUTOPORTRET ANNE FRANK





IMG_3843
Învaț franceza engleza germana româna
     stenografia în neerlandeză
geometria algebra istoria geografia
istoria artei mitologia biologia istoria
 biblică literatura neerlandeză
Și-mi place foarte mult
să citesc biografii
 seci sau captivante
cărți de istorie(uneori romane și literatură
 de divertisment)
Dragă Kitty învăț și libertatea fără profesor e mai greu
dar n-am s-o uit
 niciodată Promit 
Costel Zăgan, Contrajurnalul Annei Frank  

marți, 13 august 2019

EREZIA ZBORULUI DE CURSĂ CÂT MAI LUNGĂ



Acasă nu-i doar un cuvânt care
înverzeşte-n fiecare primăvară
Acasă-i chiar primăvara condiţiei
umane Locul de unde toţi ne înăl
ţăm Sperând că vom atinge cândva
cerul Nu ne reţine nimic Nici iarba
prin care ne jucăm Nici şcoala ce
ne dă fiecăruia aripile potrivite Nici
lacrimile mamei Nici îmbrăţişările
tatei Nici prima dragoste Toate ne
pregătesc pentru mare lansare
Mă rog Aripile ne cam strâng Ce
s-o mai lungim La revedere
Am zburat
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II




vineri, 9 august 2019

RISCUL DE-A FI TATĂ(L)


Este o minune bucură-te Cât mai
ai timp Aş vrea în romanul vieţii O
pagină a bărbaţilor Unde să putem

vorbi sau tăcea în voie Tot despre 
femei imposibila problemă a condi
ţiei umane Paradox familiar(l) Am 
în faţa ochilor ce-mi doresc Şi totuşi
Sub fusta femeii nu încape decât un
bărbat îndrăgostit Ceilalţi sunt cumnaţii
tăcerii Apropo Ai văzut cât poate ridica
o femeie Tone de frumuseţe

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

miercuri, 7 august 2019

GOGYOHKA...MEA

Costel ZĂGAN
* cu piciorul

pe accelerator
și veșnicia
durează
o clipă


*
în
cușca pieptului
doarme
un fulger
adevărul

INEFABILA EREZIE A EDUCAȚIEI

Nasc și la Moldova dascăli zău am văzut măcat unul înconjurat precum Socrate de invidia celor șapte minuni ale lumii moderne admiră și taci ...