luni, 31 octombrie 2016

FEATURIG POST

Deși unii mă contestă, eu îi aprob. Costel Zăgan, INVENTEME

EREZIA ÎNDEPĂRTĂRII

Depărtarea nu salvează totul Doar o anumită
perspectivă îți strânge inima ca într-un clește
A fi tânăr încă nu-i o amintire Deși toate lucru
rile se deplasează în mare grabă spre trecut Lă
sându-te singur în balta prezentului Băi de nămol
te prăjești la soarele cel negru al melancoliei emi
nesciene Însă toți inclusiv cititorii știu că nu se mai 
poate Tu te mândrești că arăți ca un drac și jumă
tate înger Și unul din doi zboară Iar tu n-ai habar 
care Și te târăști mai departe
spre
viitor

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

duminică, 30 octombrie 2016

EREZIA AMINTIRII DESPRE VIITOR

În ochii amintirii mi-am văzut și viitorul
Dezastru total război cu toată lumea Ră
nit pe toate fronturile Răni din cap până-n
picioare Singura scăpare copilăria Însă ea-i
deja înregistrată cu acte în regulă nu glumă
la obiecte pierdute pentru totdeauna
Doamne
Doamne
Îndepărtează viitorul
de 
la
gura
mea

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

vineri, 28 octombrie 2016

REPLICI

Hai urâto sărim gardul
să schimbăm odată cardul
lumea să înnebunească
de prostia omenească

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON JUAN

luni, 24 octombrie 2016

UN PĂTRAR DE LUNĂ MAI TANDRU

E
noapte

Luna
se
dezbracă
iar

În
patul
meu

Doamne

N-ai
o
insomnie
mai
confortabilă

Costel Zăgan, POEME INFRACȚIONALE

duminică, 23 octombrie 2016

POEM AMBULATORIU

 Taxa pentru amintire
pentru naștere și moarte
că nu ți-ai ieșit din fire
și-ai ajuns totuși departe

Între naștere și moarte
n-ai ce face chiar trăiești
de aproape ce departe
pari un înger din povești

N-ai ce face chiar trăiești
dar nu ți-ai ieșit din fire
dincolo zău de ferești
taxa-i pentru amintire

Pentru naștere și moarte
o tăcere mai departe

Costel Zăgan, CEZEISME II

 Amintirile ne înfrumusețează viața cu goluri. Costel Zăgan, DEȘERTUL DE CATIFEA, EDITURA AXA, BOTOȘANI, 2015