SUBLIM

Dragostea ne dă aripile cu care să ne prăbuşim

Costel Zăgan, Universuri paralele

OPORTUNITATE

Pentru că toate trec

mizez totul pe eşec

Costel Zăgan, Distihuri rebele

DE DOR MI-AU ÎNNEBUNIT MÂINILE IUBITO

Ard în poezie 

ca o lumânare

fir-ar dorului să fie

că tare mai doare

Ca o lumânare

mă aprinzi iubire

dar mă dai mai tare

dincolo de fire

Mă aprinzi iubire

fir-ar dorului să-ţi fie

căci doar în neştire

ard în poezie

Ca o lumânare

mâna asta doare

Costel Zăgan, CEZEISME II

DOAMNE CE POPOR

N-are organ pentru viitor

Costel Zăgan, Universuri paralele

EREZIA PUSTIULUI

Nisipul ce-mi arde piciorul

metric al poemului îmi in-

tră în ochi Astupă gura cu-

vântului ce exprimă frumu-

seţea Las-o baltă  îmi zic

Nici urâtul nu-i de lepădat

Mai bine leagănă cuvintele

Să poţi dormi şi tu Sânge

al clepsidrei Somnambul ca
ută mai departe inima timpului

Costel Zăgan, Erezii de-o clipă

PENTRU PÂINE

Ţăranul şi-a făcut din suflet

candelă

de

luminat neamul

Lumina ochilor săi

e

o sărbătoare în haine de lucru

În fiecare primăvară

îşi cere iertare pământului

cu

plugul

Lanurile de grâu fi-vor

de-aceea

un detaliu al conştiinţei sale

Iar pâinea

Pâinea pasărea phoenix

plămădită

cu

sudoarea acestei primăveri

fatale

Costel Zăgan, Ode gingaşe

LUMEA O SCRISOARE PIERDUTĂ DE DUMNEZEU

Aţi rămas tot haimanale

posteritatea degeaba a trecut

în fine Caragiale după Caragiale

are-un public surdomut

Posteritatea cică a trecut

ca un tren grăbit prin gară

cu averse de strănut 

pe-o batistă vai murdară

Ca un tren grăbit prin gară

în fine Caragiale după Caragiale

ne întreabă într-o doară

aţi ajuns toţi mă haimanale

Cum adică lumea-i rea

dacă lumea-i piesa mea

Costel Zăgan, CEZEISME, 2008