vineri, 12 august 2016
joi, 11 august 2016
INCOGNITO
Fără internet sunt mort
lumea parcă nu există
niciun înger nu suport
în tabăra pașoptistă
Lumea parcă nu există
aștept iat-o confirmare
ca să ies din nou pe pistă
cu îngerii din dotare
Aștept iat-o confirmare
niciun înger nu suport
lumea ca o șatră-mi pare
fără internet sunt mort
Bulibașa nu există
restul parcă e o p...dă
Costel Zăgan, CEZEISME II
joi, 4 august 2016
EREZIA CRUCIFICĂRII CUVINTELOR
Ce greu se închid rănile bucuriei Doamne
În fiecare cicatrice apune soarele
Din suferință întrupatu-s-au și stelele și
marea Chiar dacă în fiecare clipă dragostea
îți cercetează măruntaiele sufletului
Trăiești numai dacă te bucuri de moarte
Să nu ai teamă totuși
Adevărul încă te mai poate înălța
Cât timp inima mai bate iar suferința te în
florește Cântă și dă-o naibii de lume
Dumnezeu e pâinea de care ai nevoie
Mănâncă și taci
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II
miercuri, 3 august 2016
ÎNTOARCEREA CAPORALULUI GEORGE BACOVIA
Mi-e dor de-o ploaie despuiată
de-o ploaie sexy zău mi-e dor
când parcă vin iar din armată
la vatră sunt lăsat de-un nor
De-o ploaie sexy iar mi-e dor
vreau să mă ude pân-la piele
să o iubesc și totuși să nu mor
cât să-mi răsară-n iarbă stele
Vreau să mă ude pân-la piele
când parcă vin iar din armată
de toată răutatea să mă spele
mi-e dor de-o ploaie despuiată
De-o ploaie sexy iar mi-e dor
să spele moartea tuturor
Costel Zăgan, CEZEISME II
marți, 2 august 2016
A TREIA PREDICĂ ERETICĂ
CE TÂNĂR SUNT, DOAMNE, ŞI CE PROST !
* Doamne, m-ai înălţat mai presus decât mândria mea ! Oglindă sunt eu în faţa faptelor mele : oglindă măritoare ! Mulţi s-au grăbit să-mi arate drumul cel drept : mulţi şi puţini. Căci toţi voiau să mă întoarcă din zbor : din avântul meu către mine, o, şi nu către inima , ci victoria mea necondiţionată !
* Iartă-mă, Doamne, căci n-am ştiut ce vreau : viaţa nu-i cea mai bună dintre lumi !
* Am considerat copilăria o pedeapsă : vai, ce eroare fatală ! Nimeni nu se mai poate întoarce : paradisul este pierdut o dată pentru totdeauna !
* Poţi să speri cât vrei, morţii nu renasc !
* Sfântă Treime, iartă-mă întreit : cuvintele mele înmulţitu-s-au foarte !
* Nu tac nici când visez : mă preocupă jilţurile de aur din faţă, şi nu adevărul care merge pe jos ! Tăcut.
* Cu cinstea mă şterg la fund, că nu mă costă nimic !
* Băutură şi femei : acesta-i meniul meu !
* Dragostea ! E prea ieftină pentru mine : o las celor săraci cu duhul .
* BASTA ! Tăcut-am foarte.
Costel Zăgan, PREDICI ERETICE (3)
ARTA-I CA VIAȚA
Hai să criticăm poeți
viața asta-i infernală
care vreți care puteți
scrieți și în pielea goală
Viața asta-i infernală
unul scrie drept în sus
arta pare zău o școală
și profesori parcă nu-s
Unul scrie drept în sus
poate vreți poate puteți
însă toți parcă s-au dus
hai să nu scriem poeți
Vai ce artă infernală
din morți iar te scoală
Costel Zăgan, CEZEISME II
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
SCRISOAREA ZERO
Eminescu Domnul scrie pentru lumea noastră Carte pune soarele-n sicrie noaptea dând-o laoparte Pentru lumea noastră Carte voi ce parcă mai ...
-
Prietene de peste tot hai să dăm mână cu mână chiar dacă te doare-n cot de patrie Limba Română Hai să dăm mână cu mână poate-ajungem undeva...
-
COSTEL ZĂGAN un luceafăr de nisip se prelinge din clepsidra cerului noaptea mi-a împietrit pe buze *** a star made of sand is dropping from...