Și libertatea-i ca eclipsa solară
te-aruncă-n-ntuneric la-nceput
și când începe sufletul să doară
se mișcă muntele dac-ai crezut
COSTEL ZĂGAN, IA CATRENUL, STIMABILE!
Eu barbarul din oglindă eu ca Hanibal la poartă aștept Roma să mă-nchidă într-o operă de artă COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu