M-am trezit cu ochii
plini de viscol
şi de
ninsori de legănat copilăria
Brrr Doamne
ce iarnă imaginară
cu
mâinile înmănuşate-n versuri
cu
haine călduroase de sonete
şi
căciuli trase
peste ochii copilăriei
ninge
pastel de Crăciun
Eu barbarul din oglindă eu ca Hanibal la poartă aștept Roma să mă-nchidă într-o operă de artă COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu