Iubito cu ocazia minunii
ţi-au înnebunit iar sânii
Şi mi-au ars sinapsele
c-au-nnebunit şi coapsele
Iadu-mi dă alte imbolduri
c-ai înnebunit din şolduri
Şi-mi arată chiar nimicul
c-a înnebunit buricul
Toată eşti o nebuneală
când răsai din noapte goală
Că mă-ntreb zău omeneşte
Dumnezeu nu-nnebuneşte
Răsturnând tot Universul
îmi înnebuneşte versul
Şi-mi arde pe loc hârtia
când îţi fur şi-n scris fetia
Şi-mi aruncă vai blestemul
c-a înnebunit poemul
Şi nu vrea ca să-mi primească
nebunia omenească
Costel Zăgan, Ode gingaşe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu