joi, 23 mai 2024

MO(NU)MENT

De ce

dimineața

seamănă

c-un trandafir

parcă

verde la-nceput

parcă

roșu la final

COSTEL ZĂGAN, POEME POLIȚISTE 

p


joi, 16 mai 2024

CIMITIRUL STELELOR DE ALTĂDATĂ

 

Un copil doi copii trei copii patru copii
cinci copii sună clopoțelul pauză dom
profesor ne-ați înnebunit cu româna
fiind elevi tăceri cutreieram
și stele cliopoceau prin clasă
serviți copilărie
e gratuită nu ieftină dom profesor
v-ați uitat paradisul pierdut
în mileniul doi trei și culcat dom profesor
Cimitirul Bellu la joasă înălțime

Costel Zăgan, EREZII SECOND HAND, 2014




duminică, 28 aprilie 2024

PRIETENII (I)MEDIATE



                              
     Nimeni nu se naște singur: întotdeauna, Dumnezeu este prin preajmă. Nu să observe, ci să ajute. Cum știe El mai bine!
     (Clopotul bisericii pune liniștea între ghilimele. Îngerii circulă fără niciun fel de restricție ontologică. La fel, poeții și femeile frumoase... Până într-o dimineață când, ce să vezi?, au stat față-n față chiar Poetul și Femeia! )

   - Bună vreme, Femeie Frumoasă!
   - Bună să-ți fie pana, Poetule!
   - N-am mai văzut niciodată o femeie așa de...
   - Să trecem, totuși, peste introducere!
   - Crezi că se poate?!
   - Se!
   - Frumusețea decide!
   - Frumusețea nu face politică!
   - D(o)ar însoțește pe cei care-o fac...
   - Fără niciun interes!
   - Însă cu foarte discretă abilitate!
   - Ce mai: femeile sunt sarea și piperul condiției umane!
   - Mă înclin!
   - Ai grijă să nu-ți pierzi...condeiul!
   - Condeiu-i inima mea!
   - Tocmai de-aia!
   - Nici eu nu urmăresc vreu câștig material!
   - Ți-ajung toate iluziile pierdute!
  - Ce spuneam eu: femeile rup toate barierele: sociale, etice, literare ori filosofice!
   - Și totuși, există bărbați care ne folosesc drept preș cotidian!
      Și nu-s puțini la număr!
    - Dar nu-s majoritatea!
    - Totuși!
    - În fața ta, nici să tac nu pot!
    - Și totuși, nimeni nu crede că femeia ar putea salva lumea!
    - ...dacă femeia ar putea fi Dumnezeu, de ce nu?!

                        Costel Zăgan     




miercuri, 24 aprilie 2024

joi, 11 aprilie 2024

INEFABILA EREZIE A EDUCAȚIEI


Nasc și la Moldova dascăli zău
am văzut măcat unul înconjurat
precum Socrate de invidia
celor șapte minuni ale lumii moderne
admiră și taci mi s-a spus
prostia are cuvântul la orice oră
din zi și din noapte prin urmare nu pot
îmi iau steaua de coadă și-o azvârl
cale de-un poem citiți și bucurați-vă
ați amânat Apocalipsa c-un zâmbet
COSTEL ZĂGAN, EREZII SECOND HAND, 2014


vineri, 22 martie 2024

 Amintirile ne înfrumusețează viața cu goluri. Costel Zăgan, DEȘERTUL DE CATIFEA, EDITURA AXA, BOTOȘANI, 2015