Valeriu Butulescu, / Dublu laureat la „Săptămâna aforismului european” de la Torino
de Marian BOBOC
Marian Boboc: E primul dv. contact literar cu Italia?
Valeriu Butulescu: Prima mea carte în Italia a apărut în urmă cu zece
ani. Apoi, am colaborat o vreme cu reviste literare din Milano şi Roma.
Iar anul trecut, la editura torineză Genesis mi s-a publicat volumul de
aforisme „Oasi di Sabbia”, în traducerea Alinei Breje
Marian Boboc: Acest volum a fost răsplătit cu două premii?
Valeriu Butulescu: Cartea a atras atenţia juriului, alcătuit din
scriitori şi critici literari importanţi ai Italiei. Conţine aproape o
mie dintre aforismele mele cele mai frumoase, traduse de Alina Breje,
promotor neobosit al literaturii noastre în peninsulă. Fundaţia „Il
mondo delle Idee”, condusă de Chicca Morone, mi-a acordat Premiul
special. A fost organizat şi un concurs de aforisme. Am primit Premiul 2
şi Menţiunea de Onoare, după polonezul Jerzy Majewski. Celelalte premii
au revenit scriitorilor Jan Sobotka (Cehia) şi Yahia Lababidi (SUA).
Marian Boboc: Ce idei aţi prezentat de la tribuna acestui festival aforistic?
Valeriu Butulescu: Am avut un discurs catalogat de unii drept
aforistic, dar şi antiaforistic. Deşi a fost cultivat de literaţi
vestiţi, aforismul e greu de susţinut ca specie literară.
Marian Boboc: E un nou… paradox?
Valeriu Butulescu: Aforismele mele, în majoritatea lor covârşitoare,
sunt, fie fragmente din versuri, fie replici din piesele mele de teatru.
Îmi plac scriitorii de aforisme, dar mă feresc de scriitorii care scriu
numai aforisme. Pentru că o operă literară presupune structuri, o vastă
arhitectură de idei şi cuvinte. Autorii de aforisme sculptează cărămizi
minunate, dar în patrimoniul literaturii se intră cu edificii complexe,
nu cu materiale de construcţie.
Marian Boboc: Literatura română a dat nume importante în domeniu…
Valeriu Butulescu: Desigur. E suficient să spui Cioran, şi aproape că
ajunge. Cărţi de aforisme au semna şi: Blaga, Iorga, Geo Bogza, Adrian
Păunescu etc. Dar, trebuie spus, că fiecare scriitor a semnat, fie şi
ocazional, „scântei” aforistice.
Marian Boboc: E greu de scris un aforism?
Valeriu Butulescu: Nu foarte e greu. Dacă te apuci să fabrici proverbe
şi să confecţionezi fraze maximaliste rişti să nu te mai opreşti. Cred
că aforismul este ţinta literară predilectă a grafomaniei. Sunt milioane
de aforisme publicate, mai ales pe net. Din păcate, sunt foarte puţine
aforisme bune. Ceea ce dă pregnanţă aforismului reuşit, dincolo de
supleţea sa, dincolo de forma memorabilă, este capacitatea sa de a
„exploda”. Aforismul bun trebuie să producă un mic seism intelectual,
acea „scânteie electrică” de care vorbea Alex. Ştefănescu: „triumf al
inteligenţei şi sensibilităţii.”
Marian Boboc: Care sunt scriitorii români contemporani de aforisme preferaţi?
Valeriu Butulescu: Sunt mulţi şi valoroşi. Aş începe cu cei remarcaţi
chiar de Adrian Păunescu: Vasile Ghica şi Tudor Vasiliu. Aforisme de un
lirism elevat semnează N. Petrescu-Redi, Ionuţ Caragea, Elis Râpeanu.
Flash-uri memorabile publică poeţii Costel Zăgan, Vasile Ponea, Girel
Barbu. Cugetări „existenţiale” interesante au scris Mariana Fulger,
Sorin Cerin, Betty Marcovici, Teodor Burnar şi Cristian Ioan. Am
remarcat şi numele unor moralişti noi - George Budoi, Mihai Mataringa,
sau umorişti caustici, precum Victor Martin, Octav Bibere etc. Lista ar
putea să continue, deci îmi cer scuze celor pe care i-am omis. De
asemenea, în Moldova de peste Prut există o echipă de aforişti buni,
grupaţi în jurul lui Efim Tarlapan, care a şi publicat o „Antologie
cronologică a aforismului românesc de pretutindeni”. O antologie
asemănătoare va vedea lumina tiparului în limba italiană, sub
coordonarea lui scriitorului Fabrizio Caramagna, în traducerea Alinei
Breje.
Marian Boboc: Cum v-aţi încheiat discursul de la Torino?
Valeriu Butulescu: Le-am mulţumit organizatorilor pentru tot ce au
făcut pentru aforism. Această creaţie literară se remarcă, în primul
rând, printr-o mare economie de cuvinte . Este, dacă vreţi, o negaţie a
ceea ce se cheamă logoree narativă, a interminabilelor romane fluviu, în
care autorii scriu o mie de pagini şi încă mai au ceva de spus. I-am
îndemnat pe autori să scrie aforisme. Când a spus „Fiat lux!”, Dumnezeu a
semnat un prim aforism. A luminat Universul, folosind doar două
cuvinte.
Prietenul meu Costel Zăgan își iubește țara de dimineața până seara. Nici nu știi dacă să-l crezi sau nu. Suntem consăteni și prieteni, îi știu de ani de zile cezeismele, poezii într-o formă fixă inventată de el (are și Inventeme), și unele dintre ele sunt adevărate bijuterii literare.
Vă mulțumesc.
RăspundețiȘtergere