Treceți la conținutul principal

EREZIA POETULUI NENĂSCUT A DOUA OARĂ

Oare (mai) trebuie să scriu Ce am în fața mea
nu-i un zid ci un munte Nu-mi arată cerul ci 
drumul care duce dincolo Scriu și urc sau co
bor poteci Scriu și versurile mă lasă deseori
în urmă balast inutil al condiției umane Sferto
doct al disperării cotidiene înmulțind rata ne
buniei pe capul bietului popor român Care
nu mi-ar folosi poeziile nici ca zgardă pentru
îngerul de pază
Asta este
poet te-ai născut
și-n 
următoarea poezie
tot poet
ai să
mori

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

Postări populare de pe acest blog

ŞI

C um n-ai vrea
este dragostea
Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE

NU TE IUBESC

Nebun scăpat din ospiciu
dorul îmi ia viaţa de piept
şi-o binecuvântează cu biciul
să meargă pe drumul drept
Brusc îmi iau viaţa de piept simţurile parcă vreo cinci şi mă-ntreabă ce aştept în căciulă şi opinci
Simţurile parcă vreo cinci mă binecuvântează cu biciul hai ce faci de ce nu ningi nebun scăpat din ospiciu
Dorul îmi ia moartea de piept cică-n ea pe cine aştept
Costel Zăgan, CEZEISME II