duminică, 15 mai 2016

SENZAȚIE , de ARTHUR RIMBAUD - traducere de COSTEL ZĂGAN

Toride seri de vară, eu pe cărări albastre,
Cu tălpile în hohot alerg prin iarba deasă;
Nu simt căldura însă, ci gheața dintre astre:
Un viscol zboară din capul meu spre casă.

Tăcerea de-ar vorbi, când eu nu zic nimica;
Și-o dragoste nebună îmi bate vai în piept,
Colind din nou natura, până m-apucă frica,
 Și mă  îmbăt de toate, și uit pe cine-aștept.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

INEFABILA EREZIE A EDUCAȚIEI

Nasc și la Moldova dascăli zău am văzut măcat unul înconjurat precum Socrate de invidia celor șapte minuni ale lumii moderne admiră și taci ...