Bisturiul meu liric încă mai vibrează în
trupul imaculat al lunii Noaptea sânge
rează pe foaia albă Poezia se naşte tă
când De frică somnambulii trag cerul
peste urechile lor blegi Oare mai are
cineva curajul să tacă la urechea nopţii
Istovit de frumuseţea lumii îmi continui
gimnastica nocturnă Insomnii de plumb
pentru sufletul meu pierdut Nimic nu mă
mai miră Mâine totul va fi inutil chiar şi
speranţa
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu