Poemul pâinii se scrie demult
cu litere de soare şi sânge
cu inimi catarge cu inimi scut
pe tâmpla care viaţa plânge
Din noaptea zămislind un iad
moarte numit şi nouă sute şapte
când stelele au curs în vad
şi sângele a luminat prin noapte
Au inundat cu lacrimă şi fiere
izvoarele ascunse-n tâmple
se devora pământul de durere
de ce a fost să se întâmple
Se auzea Vrem pâine şi pământ
şi gloanţe s-au primit şi tunuri
ţărani pribegi fără mormânt
azi pietre de hotar şi drumuri
Costel Zăgan, REMEMBER (1977)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu