COSTEL ZĂGAN NON-STOP

Pământul tot este o rană cuvintele mustesc de sânge o suferinţa mea contemporană
când iau o piatră-n mână plânge
Cuvintele mustesc de sânge stiloul va sări în aer tăcerea cu aripa ne atinge din noi rămâne doar un vaer
Stiloul a sărit în aer o suferinţa mea contemporană torci veşnicia dintr-un caer pământul tot este o rană
La stânga ţară ba la dreapta păşeşete-odată ceru-i treapta
Costel Zăgan,Cezeisme II

Primăvara de la nord la sud
Costel Zăgan, UNIVERSURI PARALELE

Nimicul nu-i totuşi un răspuns

la întrebările nerostite ale tăcerii

Dar eu vorbesc Doamne în numele tăcerii

şi nu m-aud decât pe mine
Apollinaire se scoală din morţi
şi vorbeşte prin gura lui Allen Ginsberg
vorbeşte iată cu kaikuuri oceanice
cu demente taxiuri urlătoare în albastru
Cu statuile de culoare ale lui Buddha
o muzică profundă wagneriană
izbeşte cele două războaie mondiale
de calea lactee
Făcându-le praf şi pulbere
şi steluţe pentru adormit poeţii somnambuli
ai mieniului III merg şi eu
pe străzile din satul meu natal
În fracul alb-negru al poeziei
franco-americane
improvizând tăceri globale
deasupra mult deasupra viitorului omenirii
Mă uit prin geamul cerului
poate zăresc Vioara lui Bacovia
ori Anemonele lui Ştefan Luchian
Tzara îşi duce muzical pistolul la tâmplă
Ca pe-o floare sustrasă de la un greier sinucigaş
STOP
NU CÂNTA NU SCRIE NU EXISTA
ultimul mesaj pe-o pereche de chiloţi
de lavandă poliedrică
"PE-AICI SE-AJUNGE ÎN AMERICA!"
nu ocoliţi raiul e înainte

Salut à toi la belle, Eclair de foudre né d'un rayon de miel !
Ton baiser est peut-être la dernière goutte Qui reste de la dernière tempête
Sur mes lèvres qui meurent de soif Au monastère, contre un mur.
Et crie le silence d'une fille Entouré de tant de beauté ! Costel Zăgan

Cu cei care tac vorbesc despre cultură pe ceilalţi îi admir dacă mă-njură
Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

Trăiesc în satul cu cele mai frumoase fete din lume
Dovada
Primarul umblă cu pistolul la brâu
Popa cu puşca pe umăr
Iar copiii în loc de porumbei
Cresc îngeri
Costel Zăgan , Interludiu

Luna plânge oglindindu-mi sufletul

Costel Zăgan, UNIVERSURI PARALELE

Cine în afara iubirii ar avea destulă delicateţe să poată trezi un copil soarele se rostogoleşte de la o noapte la alta la fel de înflăcărat la fel de jucăuş Doamne cum să atingi epiderma cerească a copilăriei decât c-o mângâiere cu fluturele unui sărut cu lacrimile gemene ale unei mame sufletul nu se poate hotărî cele două braţe Denis şi Laurenţiu cele două speranţe gemene Laurenţiu şi Denis ridică viitorul în dreptul ochilor orizontul se întinde de la un capăt la altul ca un fluture ca un surâs Costel Zăgan , ELEGII DE TREZIT COPILĂRIA

Poate că trei
Este adevărata poartă a infernului
Îmi şopteşte singurătatea
Deschizând ochii
C-o lacrimă
Costel Zăgan , Poeme infracţionale

Somnul păi somnul copiilor nu ştiu cum să vă spun dar este sfânt intangibil aş putea zice cum este îngerul de pază pentru fiecare dintre noi uite eu cred că şi cuvintele au câte-un înger vreau să spun că ar cam trebui să avem grijă cum deschidem gura cel plecat călător se numeşte iar cine se întoarce oaspete al amintirii va fi de pildă şi eu încep să văd copilăria prin ochii unui tată însă nu-mi dau seama dacă vreun copil într-adevăr mă vede şi pe mine sau vede numai jucării mi-e somn cât de blând poţi să fii Doamne
   Costel Zăgan , Elegii de trezit copilăria

De dimineaţa până seara cu poezia colind ţara şi-atunci degeaba întrebaţi dac-o iubesc şi de câţi waţi
Costel Zăgan, EPIGRAME DISPONIBILE

Mă dau o prea rotund
pupaţi-mi cerul în fund
iar dacă nu vă convine
o să ning iar de ruşine

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

Deşi sunt
mâncarea preferată
a
visului meu
Totuşi
în
virtutea
lanţului trofic
al
singurătăţii
Mă-ntreb
Ca să pot visa
Ca să pot ajunge
la
propriul meu vers
Trebuie
chiar trebuie
Să-nghit
întregul
Univers
Iată
mănânc
şi
munţii cântă
Ia mai ia
câteva stele
Dar Doamne
astea-s versurile mele
Nu-i nimic
mânâncă
Mănânc
şi
viermii râd
Ha- ha -ha
Poftă bună
eşti de-al nostru
Nu se poate
sunt bărbat
Întocmai colega
te-am mâncat

Costel Zăgan, POEME DE-APRINS FOCUL

Primejdie tăcerea informează
valabil pentru orişice bărbat
în rai poetul e de pază
atenţie doar pe-nserat
Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

Din nori mi-am croit o haină din câmpie pantaloni şi mi-am tras pe ochi o taină încheiată-n doi eoni

Din câmpie pantaloni şi din munţi ehei centură şi cum dinţii-mi sunt afoni câte-o simfonie-ndură

Din munţii ehei centură peste ochi colea o taină bănuind că moartea-i dură mi-am croit din nori o haină

Şi din dealuri ce noroc mi-am făcut pantofi pe loc

Costel Zăgan , Cezeisme II

Poetul e un fel de amant al durerii

nu e cum se crede o mască

bătaia lui de inimă nu-i doar scena

unde melancolia învaţă să se nască



Poetul este sinucigaşul ce refuză moartea

pentr-un singur clar de lună la rever

  sufletul lui ca pasărea liră

trăieşte ciugulind mister



Poetul n-are pârghia de blocare a amurgului

nici în genunchi nici pe retină

dar uneori mai plânge de cântec

şi-atunci se face iarăşi lumină



Costel Zăgan, Ode gingaşe

”O lectură…adevărată e ca o înălţare:mută orizontul cu tot cu cititor.”(Costel Zăgan)

Sar mugurii chiar din condei se-ntinde primăvara pe hârtie şi dintrodată vrei-nu vrei din ochi îţi înfloreşte-o poezie

  Costel Zăgan, Ia catrenul, neamule!

Cu moartea pre moarte scriind mă livrez fir-ar să fie abisului din cuvânt sexului numit poezie

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote
Il fascino è l'arte di farsi dir di sì senza aver posto alcuna domanda esplicita.

Iubito cu ocazia minunii ţi-au înnebunit iar sânii
Şi mi-au ars sinapsele c-au-nnebunit şi coapsele
Iadu-mi dă alte imbolduri c-ai înnebunit din şolduri
Şi-mi arată chiar nimicul c-a înnebunit buricul
Toată eşti o nebuneală când răsai din noapte goală
Că mă-ntreb zău omeneşte Dumnezeu nu-nnebuneşte
Răsturnând tot Universul îmi înnebuneşte versul
Şi-mi arde pe loc hârtia când îţi fur şi-n scris fetia
Şi-mi aruncă vai blestemul c-a înnebunit poemul
Şi nu vrea ca să-mi primească nebunia omenească
Costel Zăgan, Ode gingaşe
Walter Girotto ♥ "I'LL CARE OF YOU"

Sărbătoare: Ziua Internaţională a Poeziei
Artă poetică Poezia
nu
vorbeşte Poezia
tace
despre
cuvinte poezie de Costel Zăgan

SEMN DE CARTE
***** Poet nonstop autor Costel Zăgan
După ce
m-au arestat
Primul lucru
pe care
l-am
cerut
a fost
hârtie pentru poezie
Stupefiat
gardianul
a-nceput
să ţipe
Şefu
este unu-aici
care trebuie
dus
la
spitalu de nebuni
Apoi
m-am
născut

Cred în tine poezie din nimic zău m-ai creat şi de-atunci fir-ar să fie nici poet nu-s nici bărbat Din nimic zău m-ai creat cred în versul tău de aur chiar dacă m-arunci din pat patul tău cel plin de lauri Cred în mersul tău de aur o de când fir-ar să fie am încălecat pe-un taur cred şi-n mine poezie Din nimic tu m-ai creat şi poet dar şi bărbat   Costel Zăgan , Cezeisme II

Toţi artiştii/Actor/Desenator/Fotograf/Muzician/Pictor/Scriitor/Sculptor