miercuri, 26 decembrie 2012

APOLLINAIRE SE PLIMBĂ PRIN SATUL MEU NATAL



  1. Nimicul nu-i totuşi un răspuns

    la întrebările nerostite ale tăcerii

    Dar eu vorbesc Doamne în numele tăcerii

    şi nu m-aud decât pe mine

    Apollinaire se scoală din morţi

    şi vorbeşte prin gura lui Allen Ginsberg

    vorbeşte iată cu kaikuuri oceanice

    cu demente taxiuri urlătoare în albastru

    Cu statuile de culoare ale lui Buddha

    o muzică profundă wagneriană

    izbeşte cele două zăzboaie mondiale

    de calea lactee

    Făcându-le praf şi pulbere

    şi steluţe pentru adormit poeţii somnambuli

    ai mieniului III merg şi eu

    pe străzile din satul meu natal

    În fracul alb-negru al poeziei

    franco-americane

    improvizând tăceri globale

    deasupra mult deasupra viitorului omenirii

    Mă uit prin geamul cerului

    poate zăresc Vioara lui Bacovia

    ori Anemonele lui Ştefan Luchian

    Tzara îşi duce muzical pistolul la tâmplă

    Ca pe-o floare sustrasă de la un greier sinucigaş

    STOP

    NU CÂNTA NU SCRIE NU EXISTA

    ultimul mesaj pe-o pereche de chiloţi

    de lavandă poliedrică

    "PE-AICI SE-AJUNGE ÎN AMERICA!"

    nu ocoliţi raiul e înainte

    desigur în sens giratoriu

    m-am întors şi-am plâns

    Toţi copacii din Paris şi-au transferat

    florile pe stada mea nu fugiţi nu-i sfârşitul lumii

    primăvara aceea new-yorcheză este invitata mea

    şi-a acestor pagini somnambule

    Costel Zăgan , Poeme de-aprins focul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

ULTIMUL EXPRES

 Deși este aglomerație, ferestrele spre iad încă nu s-au ocupat! Costel Zăgan